Rămâi conectat

Actualitate

Italia, cel mai mic număr de decese din ultimele trei săptămâni. Bilanțul total al morților a ajuns la 15.887

Ziarul Unirea

Publicat

în

În ultimele 24 de ore, Italia a înregistrat 525 de decese, acesta fiind cel mai scăzut număr zilnic raportat în ultimele trei săptămâni. Numărul total de cazuri a ajuns la 128.948, cu 4.316 infectări depistate în ultimele 24 de ore – o scădere cu aproximativ 500 faţă de ziua precedentă. Totalul deceselor a ajuns la 15.887.

Autorităţile din regiunea Lombardia, cea mai afectată de criza sanitară, au pus în aplicare o lege prin care obligă cetăţenii să poarte măşti atunci când ies din case. În lipsa unei măşti, oamenii ar trebui să îşi acopere gura şi nasul cu o eşarfă sau cu un fular, a spus Attilio Fontana, preşedintele Lombardiei.

Această măsură a fost impusă pentru a preveni răspândirea involuntară a coronavirusului de cei care sunt purtători şi nu prezintă simptome.

Legea vine după ce, în ultimele zile, în imagini din oraşe ca Roma, Napoli, Milano şi Torino s-a observat o creştere a numărului oamenilor care au ieşit pe străzi.

De joi până sâmbătă, peste 15.000 de oameni au fost amendaţi pentru că au încălcat regulile carantinei, potrivit Ministerului italian de Interne.

În Toscana a fost adoptată aceeaşi regulă.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 1,2 milioane de cazuri de infectare şi 64.800 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 247.500 de oameni au fost vindecaţi.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a fost promulgată 

Bera Larisa

Publicat

în

Legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a fost promulgată Legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a fost promulgată joi, de președintele României, Klaus Iohannis. Citește și: Indexare pensii 2025: Câte pensii vor fi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea