Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Peste 600 de teste COVID-19, făcute de DSP Alba, până acum: „Ne dorim să ajungem la 500 pe zi”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

DSP Alba va depăși astăzi, cifra de 600 de teste COVID-19 de când s-a început testarea, conform directorului instituției.

Până acum etapa de extracție ARN din procedura de testare s-a făcut manual, de luni sau marți în funcție de furnizori, vom primi kituri de extracție automata pentru extractorul automat pe care îl avem în dotare și se va lucra în paralel, manual și automat. Saptămâna viitoare vom ajunge undeva la 150-200 pe zi, iar în doua săptămâni ne dorim sa ajungem la 500 pe zi. Creșterea capacității nu poate fi făcută de pe o zi pe alta, sunt protocoale care trebuie respectate, dar colegele mele de la laborator depun toate eforturile pentru a atinge capacitatea maximă de testare”, a declarat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Aparatura și echipamentele de specifice au ajuns în județul Alba, în urma unor contracte de comodat, cu titlul gratuit, la solicitarea conducerii DSP Alba, cu sprijinul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și a Universității Politehnice București.

Aparatura are o capacitate de realizare a 96 de teste COVID-19 pe un ciclu de opt ore, iar în 24 de ore se pot realiza maximum 180 de teste pentru depistarea COVID-19. Acestea se vor efectua strict persoanelor suspecte, conform definiției de caz.

Laboratorul DSP Alba este un laborator acreditat și autorizat atât Ministerul Sănătății cât și RENAR România și respectând toate normele prevăzute de legislația în domeniul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere?

Ziarul Unirea

Publicat

în

4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea