Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Amenzi MAJORATE, de mâine, pentru cei care nu respectă ordonanțele militare: Cu cât au crescut sancțiunile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ieri, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale Actorul Florin Piersic este transferat de urgență cu un avion medical de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la un spital din București. Surse citate de Realitatea PLUS indică faptul că actorul va fi internat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea