Bărbatul care a OMORÂT 15 oi după ce a intrat intenţionat cu maşina în ele și-a primit pedeapsa: Ce au decis judecătorii
Bărbatul de 46 de ani din Alba, care, supărat că animalele intraseră să pască pe terenul său, a intrat intenţionat cu maşina într-o turmă de oi, omorând 15 dintre ele, rămâne condamnat la închisoare cu suspendarea executării.
În urma incidentului, nouă animale au murit pe loc, iar alte şase ulterior, în timp ce mai multe oi au fost rănite grav. Scena şocantă petrecută sub ochii unor martori a avut loc în decembrie 2016. Dosarul penal constituit pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept, rănirea şi schinguirea animalelor, respectiv distrugere a fost finalizat.
Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât în 24 martie 2020 condamnarea inculpatului R. Nicolae la pedeapsa rezultantă de 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani. Bărbatul este recidivist, în trecut acesta fiind condamnat, tot la închisoare cu suspendare, pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.
Potrivit actului de trimitere în judecată, în decembrie 2016, un cioban a dus la păşunat turma de oi a unui proprietar de ovine pe un teren al acestuia din extravilanul localităţii Noşlac, cultivat cu porumb, dar recoltat la acel moment. De o parte şi de alta a acestui teren se aflau două suprafeţe cultivate cu lucernă, aparţinând lui R. Nicolae. Acesta s-a enervat când a constatat că o parte din oi au intrat pe unul din cele două terenuri ale sale, motiv pentru care s-a urcat într-o autoutilitară, însoţit de cei doi fii ai săi, şi s-a dus la terenul său, unde a lovit, cu intenţie, turma de ovine. În urma incidentului, mai multe oi au murit, iar altele au fost rănite grav.
„După aceasta, inculpatul a părăsit locul, fără să mai spună nimic. Ulterior, au mai decedat 3 oi, rezultând un total de 9 oi decedate, altele 3 au avut membrele fracturate, iar 8 oi care erau gestante au avortat în urma lovirii cu autoutilitara”, astfel este descrisă fapta agresorului în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată. mÎn final, au murit 15 oi pentru care instanţa l-a obligat pe agresor la plata sumei de 10.340 de lei reprezentând daune materiale suferite de proprietarul animalelor.
Curtea de Apel a admis apelul inculpatului şi a dispus, în plus faţă de Judecătoria Aiud, ca în locul confiscării autovehiculului cu care a săvârşit infracţiunea să fie confiscată contrvaloarea în bani a acestuia, adică suma de 2.000 de lei. ”Desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectul dispoziţiei de confiscare a autoutilitarei aparţinând inculpatului şi procedând la o nouă judecare a cauzei: În baza art. 112 alin. 2 raportat la art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal dispune confiscarea în parte de la inculpat prin echivalent bănesc a autoutilitarei folosită la săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, respectiv suma de 2.000 lei”, se susţine în sentinţa definitivă a instanţei de judecată.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu
Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum o zi
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi