Rămâi conectat

Politică Administrație

Florin Roman a depus un amendament prin care cere, ca cei ce nu respectă izolarea sau carantina, să nu mai beneficieze de șomajul tehnic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman a depus un amendament prin care cere, ca cei ce nu respectă izolarea sau carantina, să nu mai beneficieze de șomajul tehnic

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat, într-o postare pe o pagină de socializare că a depus un amendament în Parlament, privid șomajul tehnic, în raport cu măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea COVID-19.

 Festival de Romania 2024

„Am depus un amendament in Parlamentul României, prin care propun ca beneficiarii indemnizației de 75% din salariul de baza, pe perioada stării de urgență sa piardă acest drept în situația de încălcare a dispozițiilor legale privind carantina sau starea de izolare la domiciliu.

Măsururile de protecție ale salariaților disponibilizați trebuie însoțite obligatoriu de responsabilitate din partea acestuia, în special în ceea ce privește respectarea condițiilor de carantină sau izolare la domiciliu, dacă acestea sunt dispuse în cazul lor.

Încetarea dreptului la indemnizație intervine în momentul încălcării acestor reguli și se stabilește de autoritățile competente în verificarea lor. OUG privind alocarea indemnizației de 75% a fost publicată in Monitorul Oficial și intra în dezbaterea parlamentului”, se arată în postarea lui Florin Roman.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case!

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case! Campania care se încheie a fost, pentru mine și pentru colegii mei, o nouă lecție de viață și de omenie. România reală e în stradă, din inima marelui oraș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea