Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Compania Apulum, măsuri speciale pentru protecția sănătății angajaților, în perioada stării de urgență

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În condițiile situației prin care trece România și stării de urgență decretată începând de luni, compania Apulum din Alba Iulia anunță adoptatea unor măsuri pentru protecția sănătății angajaților săi. De asemenea, reprezentanții firmei precizează va fi asigurată salarizarea angajaților conform legislatiei în vigoare pe perioada acestei situații de criză și că nu se vor face disponibilizări de personal în condițiile crizei actuale și nici după finalizarea acesteia.

”Suntem obligați să ne conformăm și să respectăm niște măsuri pe care gravitatea situației actuale le impune. Este o situație cu care cea mai mare parte dintre noi nu ne-am confruntat și acum, mai mult ca niciodată, trebuie să avem grijă unii de alții.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Vom respecta cu conștinciozitate toate regulile instituite de autorități și ne vom asuma o foarte buna comunicare cu dumneavoastră.

Astfel, în condițiile acestei situatii fără precedent, vă asigurăm că APULUM SA:

• a luat toate măsurile pentru protecția sănătății și integrității angajaților săi.

• va asigura salarizarea angajaților conform legislatiei în vigoare pe perioada acestei situații de criză.

• nu va disponibiliza personal în condițiile crizei actuale și nici după finalizarea acesteia.

• se va asigura că transportul dumneavoastră spre și de la locul de muncă să fie făcut în condiții de siguranță.

Avem încredere că angajații companiei APULUM vor conștientiza și vor pune în aplicare aceste reguli ca parte din strategia internă pentru situații de criză a companiei, pentru a fi în siguranță atât ei cât și cei dragi care îi așteaptă acasă.

Conducerea APULUM SA”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Sebeș. A fost semnalată prezența unui URS pe strada Călărași

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Sebeș. A fost semnalată prezența unui URS pe strada Călărași A fost semnalată prezența unui URS în localitatea Sebeș, pe strada  Călărași. Locuitorii au primit pe telefoane un mesaj RO-ALERT. Potrivit acesuia, cetățenii sunt avetizați să   evite  zona și să rămână în locuințe! Păstrați distanța față de animal și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea