Mamele vulnerabile vor primi pachete-trusou pentru nou-născuți până la cel mult trei luni de la nașterea copilului
Mamele vulnerabile, cu dificultăți financiare, dar și cele fără acte de identitate sau cele minore vor beneficia în curând de un pachet-trusou, ce conține materiale destinate îngrijirii nou-născuților, potrivit unui ghid de finanțare aflat în consultare publică la Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Mamele vor primi trusoul ce conține zeci de produse până la cel mult trei luni de la nașterea copilului.
Mai exact, ghidul aflat în consultare la MFE stabilește că mamele aflate în risc social, ce au născut începând cu 2020, vor putea beneficia, în termen de cel mult trei luni de la nașterea copilului, de un trusou ce conține materiale ce le vor ajuta să-și îngrijească nou-născuții.
Citește și: MESAJE de 8 MARTIE pentru MAMA
În categoria persoanelor aflate în risc social pot fi încadrate mamele cu venituri modeste, cele fără venituri, cele aflate în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violențelor domestice, persoane dependente etc.) sau mamele fără acte de identitate ori minore.
După cum apare în documentul MFE, componența orientativă a trusoului este:
- costum bebe bumbac 1-3 luni – patru bucăți;
- costum bebe 3-6 luni bumbac – patru bucăți;
- costum bebe 6-12 luni bumbac – patru bucăți;
- costum de corp (body cu capse) 50-74 cm – patru bucăți;
- șepci/bonete – o bucată;
- șosete copii sub un an – două perechi;
- scutece 80/75 bumbac – cinci bucăți;
- prosop de baie – o bucată;
- cearșaf bumbac cu elastic 120/60 cm – două bucăți;
- pătură bumbac dublu strat 80/80 cm – o bucată;
- sac de dormit pentru vârsta de 0-6 luni cu arici lateral – o bucată;
- botoșei 0-3 luni – o pereche;
- botoșei 3-6 luni – o pereche;
- bavete – o bucată;
- termometru electronic cu vârf flexibil – o bucată;
- șampon copii – o bucată;
- plasture – cinci bucăți;
- comprese sterile – 20 de bucăți;
- vată medicinală – un pachet 200 de grame;
- unguent/cremă cu oxid de zinc – un tub;
- forfecuță unghii – o bucată;
- pieptene – o bucată;
- scutece absorbante de unică folosință pentru greutatea 2 – 5 kilograme – 30 de bucăți;
- prezervative – 30 de bucăți;
- pliant educație sanitară.
Cererile pentru trusou nu vor fi depuse de către mamă, ci de către asistentul social care a stabilit că perechea mamă – nou-născut este în risc social, la serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul mamei.
Măsura acordării unui trusou pentru nou-născuți a mai fost aplicată și în trecut (între 2007 și 2010), dar acesta era acordat tuturor mamelor, nu doar celor aflate în situații dificile sau vulnerabile. Totodată, în 2018 a apărut un proiect ce dădea mamelor dreptul de a primi din nou trusouri pentru cei mici, dar acesta nu a parcus întregul traseu legislativ și nu a ajuns să se aplice.
Atenţie! Măsura acordării trusoului nu se aplică momentan. Pentru a se putea aplica, aceasta trebuie aprobată de autorități și publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Proprietarii de apartamente cu termopane, OBLIGAȚI să instaleze detectoare de gaz: Amenzi de până la 4.000 de lei pentru nerespectarea legii
Proprietarii de apartamente cu termopane, OBLIGAȚI să instaleze detectoare de gaz: Amenzi de până la 4.000 de lei pentru nerespectarea legii Românii care locuiesc în apartamente și utilizează aparatură casnică pe bază de gaze sunt obligați să instaleze detectoare de gaz, conform reglementărilor actuale. În caz contrar, cei care încalcă legea riscă amenzi uriașe, precum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
31 august: Ziua Limbii Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje haioase de Sfânta Maria 2024: Ce SMS-uri și urări amuzante poți trimite de Sf. Maria
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Luna SEPTEMBRIE sau RĂPCIUNE, prima lună a toamnei: Anotimpul roadelor, începutul anului nou bisericesc și echinocțiul de toamnă
-
Curier Județeanacum 2 zile
Județul Alba, mediocru spre slab la viteza medie de download la internet mobil
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Luna septembrie: Datini, tradiții și obiceiuri românești în anotimpul roadelor
-
Ştirea zileiacum 3 zile
VIDEO | Transapuseana, unul din cele mai frumoase drumuri din România, care străbate culmile Munților Trascău, a fost finalizată. Recepția, la finalul lunii septembrie