Activitatea despărțământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, subiect de studiu pentru Universitatea Pontificală Angelicum din Roma
Activitatea despărțământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, subiect de studiu pentru Universitatea Pontificală Angelicum din Roma
Începând cu anul 2018, părintele dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, membru al Asociațiunii ASTRA, Despărțământul „Vasile Moga” Sebeș, este beneficiarul unei burse de studiu, acordată de Universitatea Pontificală „Sfântul Toma de Aquino” Angelicum din Roma (cea mai veche universitate dintre cele care alcătuiesc astăzi sistemul de învățământ superior pontifical), grație căreia studiază ştiinţele sociale.
Alături de programul masteral pe care îl urmează (unde are în pregătire o teză dedicată ideilor lui Nichifor Crainic şi relevanţei lor pentru spaţiul politic) şi de cel doctoral pe care l-a început de curând, părintele Maxim (Iuliu-Marius) Morariu a beneficiat și de o finanţare pentru a urma un curs post-universitar, intitulat „Master Terzo Settore”, organizat de către aceeași universitate, în parteneriat cu Fundaţia „Adjuvantes” din capitala Italiei.
Programul de studii post-universitare, desfăşurat pe durata anului universitar 2018-2019, a presupus cursuri săptămânale dedicate managementului şi activităţii O. N. G.-urilor, predate de specialişti din diferite domenii. Astfel, părintele Morariu a urmat cursuri dedicate eticii activităţii în sistemul organizaţiilor non-guvernamentale, managementului unei organizaţii, aspectele fiscale şi economice ce vizează munca din cadrul organizaţiilor de acest fel, analiza S. W. O. T., accesarea de resurse prin intermediul unor finanţări nerambursabile, comunicarea socială sau fund-raising.
Printre profesorii acestui program s-au numărat Helen Alford, jurnalistul Girolamo Rossi, Antonio Fraccaroli sau Francesca Zagni, personalităţi reprezentative ale mediului științific italian, cu o bogată experienţă academică şi practică. Fiecare curs s-a desfășurat în sistem modular şi a fost urmat de un examen scris, la finalul acestora fiecare student fiind obligat să elaboreze o disertație de aproximativ 50.000-100.000 de caractere, pe o temă la alegere.
Părintele Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, unul dintre tinerii membri ai Asociațiunii ASTRA, a ales să prezinte în cadrul disertaţiei un potenţial proiect de fund-raising ce vizează Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, al cărui secretar științific este. Lucrarea a presupus o prezentare detaliată a asociației, istoricului și realizărilor ei, urmată de dezvoltarea unei potenţiale strategii de fund-raising ce ar putea contribui pe viitor la îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate de către Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, în vederea încurajării tinerilor înspre apropierea de carte și universul lecturii.
Teza părintelui Morariu, redactată în limba engleză, a fost dezbătută cu interes de către comisia examinatoare şi apreciată cu calificativul maxim. În plus, după cum mărturiseşte autorul acesteia, profesorii universităţii pontificale s-au arătat interesați de istoricul și activitatea Asociațiunii ASTRA, cea mai veche asociație culturală românească, precum și de activitatea derulată de unul dintre cele mai tinere și dinamice filiale, Despărțământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș (care a asumat atât recuperarea trecutului, prin anuarul „Astra Sabesiensis”, singurul anuar științific al Asociațiunii ASTRA și colecția „Personalități marcante ale Sebeșului”, cât și orientarea spre dezvoltarea unor proiecte culturale și atragerea tinerilor în structurile asociațiunii).
Scriitor cunoscut peisajului cultural și științific național și internațional, părintele Maxim (Iuliu-Marius) Morariu este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultății de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, studii încununate de obținerea titlului de doctor în teologie în toamna anului 2019. În completarea acestor studii, părintele Morariu a urmat o serie de programe de perfecționare și stagii de cercetare la Graz, Geneva, Belgrad, Kosice şi Roma.
Este autorul, coordonatorul sau editorul a 26 de volume de teologie şi istorie şi a peste 300 de studii şi articole publicate în periodice din ţară şi străinătate, relevanța operei științifice fiind ilustrată de cele peste 100 de citări. În plus, acesta realizează emisiuni pentru Radio „Renaşterea” Cluj-Napoca, Radio „Someş” Bistrița şi Radio „Trinitas” București şi este cercetător asociat al Universităţii din Pretoria (Africa de Sud) și al Institutului de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocşan” Cluj-Napoca, secretar al Centrului de Cercetări „Ioan Lupaş” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca şi secretar ştiinţific al Despărţământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș.
Ctitor de revistă, părintele Morariu este fondatorul periodicului „Astra Salvensis” de la Salva şi membru în comitetele de redacţie a peste zece reviste, printre care şi anuarul „Astra Sabesiensis”.
Felicităm strădania și preocuparea părintelui Maxim (Iuliu-Marius) Morariu de promovare a activității Asociațiunii ASTRA și a Despărțământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, îi urăm mult succes în continuare, cu speranța că modelul domniei sale va fi urmat și de alți reprezentanți ai tinerelor generații.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Poliția Română, recomandări pentru șoferi și pietoni: Condiții de ploi torențiale și vijelii
Poliția Română, recomandări pentru șoferi și pietoni: Condiții de ploi torențiale și vijelii Având în vedere prognoza meteo, care anunță instabilitate atmosferică accentuată, ploi torențiale și vijelii în zilele viitoare, Poliția Română informează conducătorii auto și pietonii cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 4 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă