Roşia Montană: calcule pentru ziua de mâine

    În perioade complicate economic, aşa cum este cea prin care trecem de câţiva ani, bugetul e tot mai greu de gestionat, fie că vorbim de banii familiei sau de cei ai comunităţii în care trăim. E cu atât mai dificil să înţelegi de ce trebuie să te chinui să trăieşti de pe o zi pe alta, în sărăcie, când stai la propriu pe o mină de aur.
La Roşia Montană, Claudia David împarte cu grijă cheltuielile: are de întreţinut o familie şi ar vrea să poată să şi economisească ceva pentru zile şi mai rele. În timp ce femeia îşi chibzuieşte banii în casa de la marginea comunei, în centru primarul Eugen Furdui se gândeşte cum ar putea creşte veniturile comunităţii, într-o zonă în care şomajul e de 80%. Proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation este pentru amândoi unica soluţie.
Munceşte cu drag
Pe Claudia o găsim, într-o dimineaţă de iarnă, lucrând la bucătărie în clădirea cunoscută de localnici sub denumirea „La francezi” – o veche casă renovată de RMGC şi pusă la dispoziţia echipelor de arheologi francezi de aici. E încă una din casele care au prins viaţă de când la Roşia Montană au început investiţiile.
În timp ce pregăteşte meniul pentru prânz, femeia zâmbeşte şi povesteşte cu o plăcere din care înţelegem că nu e un serviciu oarecare. „Am 37 de ani şi doar 10 ani de vechime în muncă. În 2000, RMGC a fost prima companie care mi-a făcut carte de muncă, am început atunci să lucrez în cadrul cercetărilor arheologice, câteva luni pe an”, spune Claudia David. E unul din oamenii care au scos istoria Roşiei Montane la lumină: „Am găsit opaiţe, lacrimare, geme, ulcioare – asta îmi plăcea, să le scot din pământ!”, spune Claudia.
Întrebări simple
Cercetările nu au durat însă o eternitate, iar în lipsa unui proiect minier, Claudia a ajuns din nou în şomaj. „Cea mai grea perioadă a fost în 2010, atunci când şi eu, şi soţul, am fost în şomaj”, spune Claudia, rememorând cu groază acea perioadă, când o problemă de sănătate a ţintuit-o pe patul de spital.
Chibzuinţa de care a dat dovadă de-a lungul timpului s-a dovedit aici salvatoare: deşi şomeră de ani buni, Claudia şi-a achitat mereu contribuţiile la sănătate. Altfel, necazurile aduse de boală ar fi însemnat un dezastru financiar pentru întreaga familie. Aceeaşi chibzuinţă a ajutat-o să îşi treacă familia peste cele mai grele luni. Pentru familia David, ani întregi, întrebările erau simple: cum trăiesc patru oameni cu câteva zeci de lei? Ce putem face ca să muncim? Unde vom da banii luna asta: plătim întâi factura de curent sau rechizitele copiilor la şcoală? Sunt întrebări pe care mulţi români şi le pun, în vreme de criză. Cei de la Roşia Montană stau însă pe zăcăminte de sute de tone de aur, în timp ce se gândesc cu îngrijorare la ziua de mâine.
Uşa deschisă, investitorii se lasă aşteptaţi
Aceleaşi probleme pe care le au roşienii acasă le are şi primarul acestei comune bogate doar pe hârtie. „Ca zonă defavorizată, aici, oamenii au 50% reducere la taxele şi impozitele locale. Colectarea gunoiului este un serviciu gratuit, nu luăm bani pentru el, apa este subvenţionată, iar transportul elevilor de pe raza comunei la şcoală este gratuit. Cum să le măreşti taxele unor oameni care nu au salarii?”, spune primarul Roşiei Montane, Eugen Furdui.
La rândul său, edilul face calcule referitoare la buget: „În 2011, de la populaţie şi societăţile mici am încasat 150.000 de lei. Factura de energie electrică, în lunile de iarnă, ajunge la 20.000 de lei în fiecare lună. Ceea ce încasăm de la populaţie nu ne-ar ajunge decât să avem lumină în sat jumătate de an, şi cam atât. Ce să mai vorbim de alte servicii publice!”, explică el.
Lumea nu se înghesuie să vină, chiar dacă uşa Primăriei e deschisă investitorilor şi 75% din suprafaţa comunei nu are nicio legătură cu proiectul minier. „Sunt bineveniţi orice investitori, să creeze locuri de muncă, să crească, să contribuie la dezvoltarea zonei. Dar am rămas cu sugestiile. La Roşia Montană economia constă într un atelier de prelucrare a lemnului, o societate de panificaţie, două service-uri auto şi două-trei magazine în zonă care împreună au în jur de 100 de angajaţi. Aşa merge activitatea! Contează însă foarte mult că avem un investitor precum RMGC, care îşi plăteşte taxele aici”, explică Eugen Furdui.
Siguranţa investiţiilor serioase
„Investitorul”, compania Roşia Montană Gold Corporation, a însemnat şi ocazia unui serviciu stabil pentru Claudia David. Un final pentru perioada în care a drămuit totul de pe o zi pe alta. Cu acelaşi spirit de economie din acele vremuri, Claudia e mândră că reuşeşte chiar să pună bani deoparte: „Până acuma, nu ştiam ce vom face peste trei zile. Dar cu mineritul nu îşi faci griji pentru ziua de mâine. Toată zona de aici a fost minerit, nu a fost altceva, să poţi să trăieşti”.
Discuţia se îndreaptă spre posibilitatea antreprenoriatului, mai ales că atâţia „experţi” recomandă turismul ca soluţie. „Ca să începi o afacere îţi trebuie bani. Nu ştiu dacă aş avea curaj. Dar noi stăm jos, la Gura Roşiei, şi de 17 ani pot să vă zic că n-a venit nimeni să ne întrebe dacă le oferim o cameră sau ceva… nu ştiu dacă aş avea curajul să îmi fac pensiune”, explică Claudia David, în timp ce se gândeşte cum ar fi să aibă liniştea unui loc de muncă permanent.
La birou, primarul continuă şi el calculele. Cum ar arăta viaţa comunităţii dacă ar avea certitudinea unor investiţii solide, pe zeci de ani de acum înainte?(E.C.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI