FOTO: Volei Alba Blaj – CSU Belor Galați 3-0 | Campioana, prima victorie din 2020
Volei Alba Blaj, campioana României, a repurtat prima victorie din 2020, în fața propriilor suporteri, în Sala „Timotei Cipariu”, 3-0 (25-11, 25-18, 25-14), cu CSU Belor Galați, partidă contând pentru etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei feminin (prima a returului).
Deși nu a contat pe serviciile a două jucătoare importante, Sanja Popovic Gamma (Croația) și Kirsten Knip (Olanda), jucătoare angrenate în turneul preolimpic cu naționalele respective, formația din „Mica Romă” nu a avut deloc emoții în a-și apropia victorie, una firească, ținând cont de ecartul valoric existent între combatante. Primul set a fost dominat copios de amfitrioane, ce au avut mai multe serii de puncte consecutive, câștigând fără emoții parțialul împotriva unui oponent ce a mizat pe Ana Maria Berdilă și Sorina Miclăuș, două foste echipere a Blajului.
Al doilea set a început mai echilibrat, vizitatoarele, care au deplasat numai 7 jucătoare, ținând aproape de gruparea din „Mica Romă”, scorul fiind relativ strâns până la 12-10, moment în care deținătoarea titlului a mărit decisiv turația. Ultimul set a semănat cu cel inaugural, deținătoarea titlului aflându-se mereu în față pe tabela de marcaj, cu Aleksic și Busa – cele mai bune echipiere (fiecare câte 17 puncte acumulate).
După un succes conturat în numai 57 de minute, Volei Alba Blaj a acumulat 31 de puncte din 33 posibile, bifând a 10-a victorie stagională din 11 partide și se menține în fotoliul de lider.
Volei Alba Blaj: Ioana Baciu 3 puncte, Nađa Ninković 7 p, Maja Aleksić 17 p, Bianka Buša 17 p, Aleksandra Cirović 8 p, Sanja Gommans 8 p – Silvija Popović (libero); au mai intrat Femke Stoltenborg – un punct, Ramona Rus două puncte. Ștefaina Cheluță. Antrenor Darko Zakoc.
În continuare, programul echipei din “Mica Romă” cuprinde confruntarea de la Pitești, peste o săptămână, sâmbătă, 18 ianuarie, ce prefațează primul examen european al anului, deplasarea din Italia, pentru meciul cu Imoco Conegliano, din etapa a 4-a a Grupei D din Liga Campionilor (miercuri, 22 ianuarie). Respectivul joc este prevăzut în runda a 14-a a întrecerii interne, în intermediara din 15 ianuarie Volei Alba Blaj urmând să stea.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00 Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” prevăzute în etapa a 16-a din Seria 7, prima […]