Corectitudine politică. Un primar a renunțat la pensia specială, prin act notarial: „E un furt, iar eu nu fur”
Un primar a renunțat la pensia specială, prin act notarial: „E un furt, iar eu nu fur”
Gest inedit al unui primar dintr-un mic oraş, Ulmeni, din judeţul Maramureş. Acesta a renunțat prin act notarial la pensia specială, declarând că acest favor e un furt pe față din banul public.
Dl Ioan Lucian Morar, reales ca primar la ultimele alegeri locale, pe lista Partidului Mişcarea Populară, declarase, încă de când Guvernul a decis să acorde pensii speciale aleşilor locali, că nu e de acord cu acest demers.
De declarat asta, au declarat mai mulţi aleşi locali. Însă, dl Morar nu doar că şi-a exprimat verbal dezacordul, dar a trecut şi la fapte.
Concret, primarul din Ulmeni a renunţat la pensia specială, printr-un act semnat în faţa unui notar public.
„Pe data de 8 iulie 2019 am semnat în faţa unui notar public hârtia prin care am autentificat că eu renunţ la pensia specială, pe care o consider un furt.
Astfel, prin încheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luând în considerare intrarea în vigoare, la data de 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, în calitatea mea de primar al oraşului Ulmeni, judeţ Maramureş, declar pe propria răspundere şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (pensia specială) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de primar şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.
Am dorit să dau această declaraţie pentru a fi luată în considerare la calcularea drepturilor mele băneşti sau oriunde va fi nevoie”, a anunţat ieri primarul Morar, printr-un comunicat de presă.
Gestul dumnealui e, până acum, unic. Şi bănuim că aşa va rămâne, deşi primarul Morar i-a îndemnat şi pe alţi aleşi locali să-i urmeze exemplul.
sursa: puterea-romanilor.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ștefania Roșu, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, admisă prima la specializarea leadership militar din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu
Ștefania Roșu, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, admisă prima la specializarea leadership militar din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu Absolventa Ștefania Roșu a fost admisă prima la specializarea Leadership militar, specialitatea militară Cercetare din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Citește și: Irina Anghel, absolventă a Colegiului Militar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Sportacum 4 zile
Partidă de verificare, Retezatul Hațeg – Metalurgistul Cugir 1-6 (1-4) | Set pentru divizionara terță
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
4 august 1919, armata română intră în centrul Budapestei, pentru a înlătura regimul bolşevic a lui Bela Kun. Soldaţii români au pus opinca pe Parlamentul din Budapesta
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare