Polițiștii acționează cu efective suplimentare pentru menținerea siguranței cetățenilor care participă la Târgul Căciulilor de la Blaj
Polițiștii acționează cu efective suplimentare pentru menținerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea evenimentelor negative, cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Târgul Căciulilor de la Blaj.
Azi, 6 decembrie 2019, cu ocazia desfăşurării, în municipiul Blaj a tradiţionalului Târg al Căciulilor, peste 50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţie Municipiului Blaj şi de la secţiile de poliţie rurală arondate, acționează acționa pentru siguranţa participanţilor la această manifestare.
Astfel, poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice şi arme, explozivi, substanţe periculoase, alături de jandarmi și polițiști locali sunt prezenţi, în mijlocul comunităţii, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală.
În scopul asigurării fluenţei traficului auto şi pietonal în municipiul Blaj, în zona de desfășurare târgului, acționează poliţiştii de la rutieră, iar pentru prevenirea accidentelor, pe principalele artere de circulaţie ce duc la Blaj, acționează echipaje de poliţie rutieră, în filtre şi cu aparate radar.
Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare fără evenimente negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
– Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, adresaţi-vă celui mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112.
- Conducătorilor auto le recomandăm să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic;
– Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile şi să se asigure temeinic înaintea traversării;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Jandarmii din Alba și Mureș, la datorie în cele două zile ale Târgului de fete de pe muntele Găina 2024. Recomandări pentru participanți
Jandarmii din Alba și Mureș, la datorie în cele două zile ale Târgului de fete de pe muntele Găina 2024. Recomandări pentru participanți În acest sfârșit de săptămână, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Avram Iancu Alba, vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor la evenimentele programate să se desfășoare pe raza județului. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 51 de minute
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul