Dacă hotărârile judecătoreşti se negociază, înseamnă că nu mai trăim într-un stat de drept!
Reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, Filiala Alba Iulia, vicepreşedinţii Ioan Uţiu şi Marian Pădurean, împreună cu Ştefan Rus, membru al aceluiaşi organism, au vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre problema cu care se confruntă militarii pensionari, recalcularea pensiilor, prin care se încalcă principiul neretroactivităţii legii, dar şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pensia e un drept patrimonial ce nu poate fi încălcat. „De la bugetul de stat trecem la bugetul asigurărilor sociale, unde e deficit şi ne întrebăm: atunci cum să ne crească pensiile? Atunci când o hotărâre judecătorească se negociază, nu mai suntem într-un stat de drept! Aplicarea unei legi care acţionează retroactiv va fi ultima baricadă a societăţii civile, va crea un precedent, de acum orice lege se va putea aplica retroactiv”, a spus Marian Pădurean. Ioan Uţiu a oferit ca exemplu o posibilă lege care ar stabili că celor cu studii superioare, dacă nu au masterat, nu li se mai recunoaşte facultatea absolvită. Uţiu a spus că societatea civilă trebuie să reacţioneze pentru a nu face posibilă această situaţie. Totodată, el este hotărât să facă toate demersurile pentru a redeveni cadru militar activ şi dacă va fi trimis în Afganistan nu se va opune, completând: „Sunt militar de carieră şi pentru asta am fost pregătit. Şi eu şi guvernanţii de azi suntem artilerişti, eu ştiu să trag cu tunul, iar ei trag tunuri! Ne închid drumurile în viaţă şi suntem nevoiţi ca 30 – 40 de ani să ducem pe umeri datoriile acumulate azi de guvernanţi”. Ştefan Rus, membru al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, Filiala Alba Iulia susţine că eliberarea adeverinţelor aşa-zise provizorii cuprind veniturile militarilor diminuate cu aproape 60 la sută. Pensionarii militari nu mai pot dovedi cât au lucrat pentru că documentele cu aceste înscrisuri au avut termene de păstrare scurte şi nu mai există. Rus a spus că şi în alte ţări militarii au pensii speciale, spre exemplu în SUA, în 1998 un colonel avea o pensie de 12.000 dolari/lună, asta în timp ce pensia medie era de 1.200 dolari. Totodată, şi în alte state europene militarii se pensionează mai devreme, în Franţa ei continuând să muncească în administraţie. Deşi pare bizar, un militar ajuns acum la aproape 90 de ani, deşi a luptat în război, nu poate demonstra acest lucru cu acte şi din acest motiv acei ani nu se vor lua în considerare la recalcularea pensiei. După ce Traian Băsescu a semănat ura între militari, între ofiţeri şi subofiţeri, cei trei reprezentanţi ai sindicatului cadrelor militare spun că preşedintele ţării nu-i mai reprezintă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii