Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Acțiune a polițiștilor din Alba pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În perioada 01- 03 noiembrie 2019, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au organizat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Douăzeci și cinci de şoferi au fost depistaţi, la sfârșitul săptămânii trecute, conducând sub influenţa alcoolului. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 18 a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool.

Polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au constatat 438 de abateri contravenţionale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, 18 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool.

Totodată, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, 7 dintre acestea fiind de conducere sub influența alcoolului.

Cu ocazia acestei acțiuni, polițiștii au reținut 32 de permise de conducere .

Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta.

  • Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.
  • Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
  • Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

  • În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Urs semnalat în satul Muncelul din Baia de Arieș. A fost emis mesaj RO-ALERT

Unirea Ziarul

Publicat

în

Urs semnalat în satul Muncelul din Baia de Arieș. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din satul Muncelul, comuna Baia de Arieș au fost avertizați miercuri noaptea, în jurul orei 23.30, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. ”A fost semnalata prezența unui urs în sat. Muncelul, oraș Baia de Aries. S-a emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea