De la vortex polar la temperaturi de 25 de grade Celsius! Cum se schimbă vremea în următoarele zile în fiecare regiune a țării
De la vortex polar la temperaturi de 25 de grade Celsius! Cum se schimbă vremea în următoarele zile în fiecare regiune a țării
Duminică vom avea o zi destul de mohorâtă, însă temperaturile depăşesc valorile perioadei. Ploi mai apar în nord şi prin vest, iar în sud-est vedem şi soarele temporar. Maximele vor fi de la 13 la 20 de grade, anunță PRO TV.
În Dobrogea și Bărăgan vremea este bună, în ansamblu, deşi norii mai apar temporar, iar vântul va avea unele răbufniri. Temperaturile continuă să crească, iar la noapte revine ceața.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă vreme agreabilă. Se încălzeşte perceptibil şi norii apar din când în când. Ieri au fost doar vreo 12 grade în zonă.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina vremea e închisă, dar cu temperaturi mai mari decât sâmbătă. Ploile nu mai apar, dar vântul rămâne activ şi pe aici.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă ploi consistente şi multă umezeală, dar temperaturile saltă chiar şi cu zece grade.
Deschidem umbrele şi în vestul ţării, chiar dacă vremea se încălzeşte. Nu prea zărim soarele, iar la noapte vor fi în jur de 12, 13 grade, adică la fel ca ieri pe timpul zilei.
Şi în Transilvania este vreme neplăcută, cu ploi locale, dar termic stăm mult mai bine. Avem din nou probleme cu răbufnirile vântului. Pe valea Oltului va atinge şi 60 kmh şi situaţia persista cel puţin până la amiază.
Prin Oltenia se face mai cald, dar cresc condiţiile de ploaie. Maximele se apropie de 20 de grade în zona deluroasă.
Şi prin sudul ţării va fi mai cald ca ieri. În plus, soarele apare destul de des, iar atmosfera se menţine schimbătoare.
În Capitală mai apar ceva nori, dar vremea se încălzeşte. Percepem o nouă încălzire, astăzi apare şi soarele temporar, iar peste noapte se anunţă ceață.
Luni se face şi mai cald, maximă urca până la 22, 23 de grade, iar atmosferă va fi tot schimbătoare. Pe seară este posibil chiar să plouă.
Marţi, prindem vreme caldă şi frumoasă, temperaturile se menţin neobişnuit de mari, iar norii se mai risipesc.
Şi miercuri la fel: maxime de 23, 24 de grade, soare şi vânt activ.
În zona de munte duminică va ploua pe suprafeţe mari în masivele vestice. Se face mai cald decât sâmbătă, dar vor fi şi ploi destul de consistente şi nu se domoleşte nici vântul.
Luni se mai încălzeşte puţin, dar ploile se înteţesc, cuprind toate zonele de munte şi se pot aduna 25 de litri pe metru pătrat.
Marţi prindem vreme mai bună, cu temperaturi neobişnuit de mari şi nori de ploaie abia la apropierea nopţii. Va ploua doar prin zona Apusenilor.
Miercuri se anunţă un nou val de ploi, care va cuprinde Occidentalii şi vestul Meridionalilor. Vântul va sufla cu putere, iar temperaturile rămân peste nivelul perioadei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale