LIVE-SCOR: Fotbal Comuna Recea – Unirea Alba Iulia 2-2 (1-1) „Alb-negrii” au schimbat liderul după prima remiză externă!
Unirea Alba Iulia a remizat în Maramureș, scor 2-2 (1-1), cu Fotbal Comuna Recea, în partidă contând pentru runda a 7-a a Seriei a 5-a, iar după această remiză albaiulienii au schimbat liderul, șefia fiind preluată de Luceafărul Oradea, după ce a învins net la Galda, 6-2.
Partidă spectaculoasă în această după-amiază, în care amfitrionii au condus în două rânduri, dar vizitatorii au revenit pe tabelă de fiecare dată, egalând prin Mateș (primul gol în Liga a 3-a) și Tat.
Deși cu absențe în efectiv, elevii lui Mihai Manea au spart gheața pe terenuri străine, întrerupând seria celro 5 victorii consecutive realizate de fosta ocupantă a primei poziții.
Chinde a deschis scorul în minutul 12, iar Mateș a restabilit egalitatea în minutul 32, după centrarea lui Ad. Matei. R. Rus a lovit transversala în minutul 34, Bota a intervenit în două rânduri la loviturile libere executate de Al. Petresc.
În a doua repriză, Guț a lovit bara, la scorul de 1-1. R. Rus a adus avantajul în tabăra gazdelor în minutul 74, după o reluare cu capul, însă Tat, 10 minute mai târziu, cu prima reușită stagională, a parafat rezultatul final, cu un șut de la 20 de metri.
*Mihai Manea: „Puteam scoate mai mult din acest joc. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor”
„Păcat că nu am reușit să scoatem mai mult din jocul de azi. Am avut ocazii multe, dar nu le-am finalizat. Am primit două goluri pe greșeli copilărești. Diferența față de jocurile anterioare din deplasare a făcut-o atitudinea jucătorilor. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor, care trebuie să înțeleagă că dacă vor continua așa vor aduna ușor puncte„, a spus Mihai Manea.
Fotbal Comuna Recea: Bota – Potcoavă, Kis, Urs, M. Coman, Micaș, Opriș, Al. Oltean, R. Rus, Chinde, Teut; rezerve Iura, Mărieș, Mitra, Jucan, Cl. Maftei, Erdei, Pașca, Antrenor Romulus Buia.
Unirea: Angeru – R. Ivan, I. Neag, Guț, Ad. Matei – Al. Petresc, Joldeș (46, Mărgărit) – Frăsineanu (90+3, C. Avram), Selagea, F. Morar (73, Mazilu) – Mateș (46, Tat); rezerve Sporea, Kiraly, Zsigmond. Antrenor Mihai Manea.
Gruparea albaiuliană, ce a înregistrat trei eșecuri la limită în jocurile externe, vine după primele puncte pierdute pe “Cetate”, în remiza cu Sticla Arieșul Turda.
Fotbal Comuna Recea are maximum de puncte pe teren propriu, printre victime fiind și două echipe din Alba, Metalurgistul Cugir (1-2 în runda inaugurală) și Industria Galda (2-8, etapa a 3-a, când s-a înregistrat un scor fluviu).
Arbitri B. Jijie (Botoșani), V. Hazi (Volovăț), I. Turcanu (Coțușca) Observatori Cl. Ștefănuți (Năsăud), L. Moga (Zalău)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 10 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale