Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată
Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată
Vineri, Curtea de Apel București a admis acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu, potrivit deciziei instanței.
Traian Băsescu, acum europarlamentar, poate face recurs în 15 zile de la comunicare.
Anunțul oficial al Curții de Apel București: ”Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”.
Reamintim că CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului președinte după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note cu numele conspirativ ”Petrov”. Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | LUPOAICĂ gestantă, în căutare de hrană împreună cu partenerul ei, filmați în toată spelndoarea, în Parcul Natural Apuseni: Imagini rare, surprinse de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
LUPOAICĂ gestantă, în căutare de hrană împreună cu partenerul ei, filmați în toată spelndoarea, în Parcul Natural Apuseni: Imagini rare, surprinse de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Imagini inedite au fost surprinse de camere de monitorizare a faunei în Parcul Natural Apuseni. O lupoica gestantă a fost filmată în timp ce caută hrană, alături […]