Momentul adevărului pentru FP
După ani de tergiversări, marţi, 25 ianuarie, Fondul Proprietatea destinat despăgubirii foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist, a dat primul test al adevărului. Listarea la Bursă a FP este considerată un eveniment istoric pentru piaţa de capital din România. Despăgubirea foştilor proprietari a fost scopul declarat al guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, care a şi dat curs unei puzderii de legi şi ordonanţe de urgenţă, fără să rezolve mare lucru. Cei doi miniştri de finanţe, Sebastian Vlădescu şi Varujan Vosganian nu au făcut altceva decât să suplimenteze capitalul Fondului cu active valoroase din economie. Fără existenţa unei pieţe transparente şi reglementate titlurile date celor peste 5000 de foşti proprietari (din cele 60.000 dosare) nu reprezentau decât nişte simple petice de hârtie. Numirea lui Ionuţ Popescu, un specialist al pieţei de capital, în fruntea Ministerului Finanţelor, a renăscut speranţa că mult trâmbiţata listare la Bursă a FP, va avea loc în cel mai scurt timp posibil. Nu a fost aşa, nici măcar când Ionuţ Popescu a fost numit preşedinte la FP. De ce? Pentru că el a preferat să fructifice la maximum oportunitatea oferită de Varujan Vosganian, care a legiferat în 2008, tranzacţiile pe „piaţa gri” cu acţiunile Fondului Proprietatea. Foştii proprietari, bătrâni şi cu speranţele spulberate, au fost îndrumaţi să-şi vândă acţiunile prin Depozitarul Central (locul unde erau înregistrate) şi nu prin acte notariale. Între timp au apărut o liotă de „interesaţi”, dispuşi să ofere 0,10 – 0,20 lei pentru acţiunile a căror valoare nominală era de un leu. Ionuţ Popescu a cumpărat şi el – „legal”, desigur – peste 16 milioane acţiuni, la fel ca mulţi alţi vulturi politici. Fondul Proprietatea devenise în ultimii ani câmpul unor adevărate bătălii politice, conducerea acestuia fiind schimbată în funcţie de rezultatul alegerilor electorale. Între timp Bursa, şi odată cu ea întreaga economie, agoniza lipsită de sprijinul guvernanţilor.
Ei bine, iată că hulitul Guvern Boc a luat taurul de coarne şi a accelerat procedurile de listare la Bursă, conştient că tranzacţionarea celor peste 3,6 miliarde euro în acţiuni FP va dinamiza piaţa de capital, va atrage investitorii şi va da o gură sănătoasă de oxigen întregii economii. Peste 100 de fonduri de investiţii străine, cumulând un capital de câteva sute de miliarde euro s-au arătat foarte interesate de listarea Fondului Proprietatea. Ziua de marţi a fost o reuşită deplină, chiar dacă, aşa cum era de aşteptat, valoarea acţiunilor nu s-a ridicat încă la 1 leu/acţiune iar foştii proprietari – cei care au primit titlurile – nu se pot declara decât parţial mulţumiţi. Preţul a pornit de la 0,6020 lei dar în numai câteva minute a părut să se stabilizeze în jurul cifrei de 0,6200 lei/acţiune. Lichiditatea pe bursă a crescut exponenţial, acţiunile FP atrăgând şi interesul pentru celelalte bluechipsuri – SIF-uri, BVB, BRK, bănci. În total, marţi s-au tranzacţionat la Bursă 333 mil. acţiuni FP (5600 tranzacţii), în valoare de 50 milioane euro. Cotaţia a urcat la un moment dat până la 0,7500 lei/acţiune. Cea mai aşteptată listare a ultimului deceniu a confirmat speranţele de îmbogăţire ale speculatorilor precum şi iluziile de despăgubire ale celor interesaţi. Cei mai importanţi cumpărători au fost investitorii străini, ceea ce este de bun augur pentru piaţa de capital românească. Ultimul preţ s-a fixat la 0,6495, ceea ce înseamnă că 100.000 acţiuni au putut fi valorificate cu 64.950 lei şi nu cu 100.000. Dar preţul va fi în continuă schimbare şi nimeni nu se îndoieşte că trendul rămâne crescător. Faptul că statul păstrează 39% din capitalul social constituie o garanţie că procesul de despăgubire va continua. În 2 mai se vor elibera alte titluri de despăgubire, dar la valoarea medie a celor 60 zile de tranzacţionare. Lămuriri suplimentare puteţi primi la tel. 0258.818108 sau 0744.642522.
Mihai BABIŢCHI
SSIF Target Capital SA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]