UPDATE| VIDEO: PERCHEZIȚII într-un dosar privind furturi din case de bani din Alba și alte județe, cu prejudiciu de aproximativ 35.000 de lei. Șase mandate de aducere, puse în aplicare de polițiști
Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov a efectuat marţi 20 percheziţii, în Alba și alte trei județe, fiind puse în aplicare şi şase mandate de aducere, într-un dosar privind furturi de case de bani, valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 35.000 de lei. 5 membri ai grupării infracționale au fost reținuți.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au efectuat 20 percheziţii și pus în aplicare 6 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni de furt calificat.
La data de 17 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat percheziții la locuințele și sediile profesionale ale unor persoane bănuite că, în perioada 2018-2019, ar fi săvârșit furturi de și din case de bani, din unele locuințe și societăți comerciale situate în județele Brașov, Alba, Bacău și Vrancea.
Valoarea prejudiciului este de aproximativ 35.000 de lei.
![YouTube video](https://i.ytimg.com/vi/RIDwG1IUr_Y/hqdefault.jpg)
De asemenea, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la domiciliul unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, într-un dosar penal aflat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
La finalizarea perchezițiilor, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor cercetate au fost conduse la audieri, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.
Alături de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în acțiuni au fost angrenați colegi de la Centrul Chinologic Sibiu și jandarmi ai cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
UPDATE IGPR: În urma celor 20 de percheziții desfășurate ieri, de poliţiştii din Brașov, au fost ridicate șapte autovehicule ce ar fi fost folosite fie la comiterea faptelor, fie ar fi fost achiziționate cu bani proveniți din valorificarea bunurilor sustrase din case de bani sau seifuri. 5 membri ai grupării infracționale au fost reținuți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE VIDEO | ACCIDENT MORTAL pe autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda: O persoană a DECEDAT, în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară
ACCIDENT rutier pe autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda: O persoană posibil încarcerată în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară Un accident rutier s-a produs vineri, 7 februarie 2025, în jurul orei 10.42 pe autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda. Din primele informații, o persoană posibil să fie încarcerată în urma impactului dintre […]