Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Orașele – Erou Martir ale Revoluției se organizează. Sâmbătă 14 septembrie 2019, întâlnire la sediul Prefecturii Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

De aproape cinci ani de zile Guvernul României prin secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor (fostul SSPR) nu reușește să încheie reanalizarea dosarelor beneficiarilor Legii 341/2004 potrivit OUG 95/2014, să elimine impostorii din rândul acestora și să asigure acordarea drepturilor cuvenite prin lege.

Situația este menținută premeditat confuză pentru ca drepturile stipulate în Legea 341/2004 cu modificările și completările ulterioare să rămână în continuare suspendate, ciuntite sau grevate prin rețineri ilegale (CASS).

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Din păcate niciuna din organizațiile naționale ale revoluționarilor nu mai au credibilitate întrucât conducerea acestora fie a încheiat de-a lungul timpului contracte de susținere politică oneroase, fie s-a pronunțat împotriva reglementărilor care ar fi condus la eliminarea impostorilor – majoritari azi prin prisma spiritului legii, fie s-a autodizolvat prin lipsă de activitate.

Pentru a exista o Voce Credibilă, imposibil de omis sau neglijat în dialogul cu guvernanții și societatea civilă cele două asociații de revoluționari din Alba-Iulia – Oraș-Martir al Revoluției (Asociația 21 Decembrie 1989 și Asociația Luptătorilor din Decembrie 1989) au decis să convoace asociațiile de revoluționari reprezentative din toate Orașele-Martir, pentru a realiza „Uniunea Asociațiilor de Revoluționari din Orașele-Martir ale Revoluției din Decembrie 1989”.

Ordinea de zi va cuprinde: votarea documentelor de constituire a Uniunii, alegerea conducerii potrivit Statutului Uniunii, discutarea noului Proiect de amendare a Legii 341/2004, care să elimine imperfecțiunile scandaloase ale OUG 95/2014, discuții privind impunerea unui secretar de stat și a unei echipe, care să bareze înmulțirea impostorilor, inclusiv în rândul „Luptătorilor cu Rol Determinant”.

Potrivit Statutului propus, din Uniune vor putea să facă parte ulterior cu titlu de „Membru Asociat al Uniunii”, la cerere,  și alte asociații de revoluționari din orașe în care au avut loc în decembrie 1989 mișcări revoluționare incontestabile.

Adunarea va avea loc la Alba-Iulia, sâmbătă 14 septembrie 2019, orele 13, la sediul Prefecturii Alba. Persoane de contact: Traian Bordea (tel. 0721.352409), Gheorghe Ianciuc (tel.0770.520395), Gheorghe Bukos (tel. 0727.127054), Mihai Babițchi. Vor participa doar asociațiile care au fost invitate și și-au dat acordul pentru aceasta.

Comitetul de organizare


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da,  atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale.  Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea