Elevii din România vor petrece mai puțin timp la școală. Proiectul așteaptă votul decisiv al senatorilor
Elevii din România vor petrece mai puțin timp la școală. Măsura limitării numărului de ore pe care le pot petrece elevii la școală se regăsește într-un proiect de act normativ ce se află la votul decisiv al senatorilor, ieri fiind primit și raportul de admitere. Acest proiect legislativ a mai fost adoptat de Parlament, dar șeful statului a cerut parlamentarilor reexaminarea acestuia.
Tinerii ce urmează diverse forme de învățământ din țara noastră vor petrece mai puțin timp la școală, după cum stabilește Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Proiectul normativ a primit în 2018 votul decisiv al parlamentarilor, dar acum se află din nou la votul Senatului (cu propunere de adoptare), deoarece președintele țării a cerut reexaminarea documentului.
Însă această adoptare, în urma reexaminării, este foarte aproape. Ieri a fost primit și raportul de admitere din partea comisiei de fond (Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport), ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, legea va fi adoptată și de Senat. Tot ce va rămâne de îndeplinit va fi promulgarea legii, de către președintele țării.
După cum prevede documentul, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore petrecute săptămânal la școală de către elevii din învățământul primar va fi limitat la 20 de ore, iar numărul de ore pentru cei ce învață în ciclul gimnazial va fi limitat la 25 de ore pe săptămână. În același timp, liceenii vor petrece la școală cel mult 30 de ore pe săptămână.
Aceste limite se referă, potrivit propunerii legislative, la orele “alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.
În prezent, numărul maxim de ore pe care le pot petrece elevii din România este stabilit, în funcție de nivelul de învățământ, de o serie de planuri-cadru de învățământ. De exemplu, planul-cadru pentru învățământul primar folosit în prezent stabilește că elevii din acest ciclu de învățământ pot petrece la școală cel mult 22 de ore pe săptămână.
Pe lângă reducerea timpului pe care îl vor petrece elevii la școală, propunerea legislativă mai stipulează și că în școli și “în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violență psihologică – bullying”. Totodată, documentul stabilește că, pentru a putea identifica și interveni în astfel de cazuri, educatorii și profesorii vor trebui să participe la cursuri de perfecționare privind problemele legate de violența psihologică.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie să fie adoptată de Senat, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918