Un sat din Alba cu doar 5 locuitori, scos din izolare: Se asfaltează drumul de acces
Un sat din Alba cu doar 5 locuitori, scos din izolare: Se asfaltează drumul de acces
Potrivit celor afirmate de primarul comunei Mirăslău, lucrările de modernizare şi reabilitare a drumului comunal care leagă localitatea Rachiş de civilizaţie sunt în grafic şi există premisele să fie terminate mau devreme de termenul stabilit.
Liviu Gigel Alexandru, primarul comunei Mirăslău, ne-a informat: „La această dată lucrările sunt finalizate în proporţie de aproape 25%. Deşi procentul ar părea a fi mic, nu este aşa. Constructorul a stabilit şi decopertat traseul real al drumului comunal DC 81, drum care în decursul a 30 de ani a suferit diverse devieri din cauza deprecierii făcute de ploi, şi a început lucrările de consolidare. Suntem încrezători că pe la sfârşitul verii anului viitor putem să facem recepţia”.
Lucrările de modernizare beneficiază de o finanţare de peste 6 milioane de lei, sumă asigurată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2, banii alocaţi acoperind necesarul cheltuielilor de reabilitare totală a patru kilometri care leagă localitatea Rachiş de localitatea Lopadea Nouă şi de aici mai departe cu Drumul Naţional DN1.
Primarul Liviu Gigel Alexandru a mai afirmat: „Această reabilitare a drumului comunal face parte dintr-un program mai amplu pe care-l desfăşurăm în dorinţa de a revitaliza această localitate aproape părăsită. La această oră, în sat mai locuiesc doar o mână de oameni. Ştim că ceea ce dorim noi este de lungă durată, însă suntem încrezători că odată rezolvat accesul, într-un viitor nu prea îndepărtat se vor face primii paşi spre repopulare şi dezvoltare, având ca element de bază potenţialul turistic încă neexploatat”.
Localitatea Rachiş se află situată într-o depresiune formată de pârâul care o străbate între dealuri împădurite şi care îi poartă numele, în apropiere de rezervaţiile naturale Cheile Vălişoarei şi Cheile Plaiului, Cheile Siloşului putând fi bază de plecare pe traseele turistice care străbat Munţii Trăscăului înspre Cetatea Colţeşti, Vânătările Ponorului, Huda lui Papară, Poarta Zmeilor, Piatra Secuiului şi la mică distanţă de binecunoscutele „Găvane”, adevărate piscine săpate de ape în stâncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pălăriile Dădârlat, produse într-un atelier din Alba, vedete la UNTOLD: Modele special create pentru cel mai mare festival din România
Pălăriile Dădârlat, produse într-un atelier din Alba, vedete la UNTOLD: Modele special create pentru cel mai mare festival din România Pălăriile Dădârlat, brandul românesc care a luat naștere în Alba de mai bine de un secol, produse din generație în generație cu multă iubire, pasiune și suflet, sunt vedetele festivalului UNTOLD care a debutat astăzi, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
4 august 1919, armata română intră în centrul Budapestei, pentru a înlătura regimul bolşevic a lui Bela Kun. Soldaţii români au pus opinca pe Parlamentul din Budapesta
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare
-
Sportacum 2 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva