Rămâi conectat

Actualitate

După o investiție de 320.000 de euro, doi medici albaiulieni au fondat o clinică privată care atrage pacienți din toate colțurile țării

Ziarul Unirea

Publicat

în

După o investiție de 320.000 de euro, doi medici albaiulieni au fondat o clinică privată care atrage pacienți din toate colțurile țării

Cu bani din programul guvernamental Start-Up Nation și din surse proprii, doi medici din Alba Iulia au fondat o clinică specializată în domeniul cardiologiei, după o investiție de 320.000 de euro. De la deschiderea unității și până în prezent, peste 1.800 de pacienți au trecut pragul clinicii. Planurile celor doi nu se opresc aici, fiind vizată extinderea și deschiderea unei unități și mai mari.

„Şi eu şi soţia suntem medici, am lucrat în sistemul de stat şi am vrut să facem un loc care să ne placă, curat, în care oamenii să nu aştepte, fiind bolnavi. Pacienţii vin din toate zonele, avem un blog în care oferim sfaturi gratuite pacienţilor pentru că observăm că nu există o educaţie medicală minimă a populaţiei.

Clinica se numeşte Prevent pentru că ne concentrăm pe prevenţie, efectuăm consult în regim de ambulator“, a spus medicul Andrei Ciucă. El lucrează în continuare şi în sistemul de stat, dar estimează că în circa un an sau doi se va ocupa strict de zona privată, mai ales că rezultatele clinicii Prevent au depăşit aşteptările iniţiale.

Andrei Ciucă este medic ORL, iar soţia sa, Ioana Ciucă este medic cardiolog. Clinica Prevent are o suprafaţă de 160 metri pătraţi şi angajează 11 persoane, dintre care opt sunt medici. Referitor la lipsa perso­na­lului din domeniul medical, fondatorul Prevent spune că apropierea de Cluj- Na­poca, un important centru uni­versitar, dar şi dotările clinicii îi atrag pe medici.

sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hidrocentralele începute în perioada comunistă ar putea fi finalizate. Energia nucleară, „marele pariu” pentru întreg sistemul energetic național

Ziarul Unirea

Publicat

în

Hidrocentralele începute în perioada comunistă ar putea fi finalizate. Energia nucleară, „marele pariu” pentru întreg sistemul energetic național Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că producția de energie din capacități solare și eoliene nu este „este o soluție pentru întreg sistemul energetic național”, având în vedere faptul că acest tip de energie este produsă intermitent. În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea