Rodica Andronescu, preşedintele ANOFM la Alba Iulia
Un important obiectiv al ANOFM îl reprezintă creşterea gradului de ocupare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
Pe parcursul a două zile, ieri şi astăzi, are loc la Alba Iulia întâlnirea reprezentanţilor ANOFM cu directorii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din ţară şi cu cei ai centrelor regionale de formare profesională a adulţilor. La eveniment au participat, ieri, Claudia Boghicevici, ministrul Muncii, Rodica Andronescu, preşedintele ANOFM, precum şi alţi specialişti din Ministerul Muncii. În cadrul întâlnirii s-au abordat teme legate de atingerea obiectivelor strategice ale Serviciului public de ocupare, în anul 2012. Potrivit preşedintelui ANOFM, Rodica Andronescu, este vorba despre creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin intermediul Serviciului public de ocupare, pe piaţa internă sau pe cea externă. De asemenea, se urmăreşte creşterea competenţelor persoanelor aflate în Serviciul public de ocupare, precum şi încheierea unor parteneriate interministeriale cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspecţia Muncii.
Primul proiect de mobilitate al ANOFM
„Aceste parteneriate vin să completeze preocuparea noastră pentru creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. La nivelul ANOFM am identificat şi alte oportunităţi pentru creşterea şanselor de ocupare în rândul tinerilor, având în vedere de asemenea şi compatibilitatea dintre centrele de formare şi piaţa muncii. În 3 februarie a.c., ANOFM a depus primul proiect de mobilitate Leonardo da Vinci, prin care ne dorim să creştem şansele de ocupare pentru tineri. Proiectul se numeşte „Şanse noi pe piaţa muncii pentru şomeri şi tineri la primul loc de muncă”, iar partenerii noştri sunt AJOFM Alba şi AJOFM Dâmboviţa. Grupul ţintă s-a stabilit în funcţie de nevoile identificate la nivel local. S-a constatat că nevoile pieţei muncii din Alba vizează următoarele ocupaţii: operator maşini unelte cu control numeric (nivel 3), strungar (nivel 2), frezor (nivel 2), mecanic agricol (nivel 2). Este un prim pas pentru creşterea şanselor de ocupare ale tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă”, a spus Rodica Andronescu.
Consilierea tinerilor – mult mai eficientă
Preşedintele ANOFM, Rodica Andronescu, a declarat în cadrul întâlnirii cu presa că instituţia pe care o reprezintă va acţiona pentru o consiliere mult mai eficientă în rândul tinerilor. Astfel, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, tinerii sunt informaţi că pot lucra 60 de zile calendaristice, pe durata vacanţelor, măsură mai puţin accesată, poate şi pentru că oportunitatea a fost mai puţin cunoscută în rândul tinerilor. Avantajele măsurii sunt: degrevarea bugetului familiei, dobândirea de experienţă şi, nu în ultimul rând, câştigarea unui salariu care îi permite tânărului o anumită independenţă financiară.
„A doua şansă”, o oportunitate pentru şomerii cu studii nefinalizate
Prin parteneriatul parafat miercuri, 22 februarie, între ANOFM şi Ministerul Educaţiei, şomerii înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, ce nu au finalizat învăţământul primar şi secundar inferior, vor beneficia de sprijin pentru completarea studiilor. „Ne dorim să creştem şansele de angajare în rândul şomerilor cu nivel scăzut de educaţie. Se poate merge, în paralel, pe şcolarizare şi calificare nivel 1 (360 de ore). Astfel, şomerii care nu-şi găsesc un loc de muncă pentru că nu au terminat nivelul de bază sau lucrează ca muncitori necalificaţi au o şansă pe piaţa muncii. Vrem ca măcar 1 la sută din şomeri să beneficieze de programul <<A doua şansă>>”, a precizat Rodica Andronescu, preşedintele ANOFM Alba. În Alba, 10 şcoli sunt cuprinse în acest program şi de luni, 27 februarie, cei ce vor beneficia de „A doua şansă” pot începe demersurile la unităţile şcolare. Din Alba Iulia, în acest program sunt cuprinse Colegiul „Alexandru Domşa” şi Liceul de muzică şi arte plastice. Anul acesta nu se pot înfiinţa clase noi, urmărindu-se doar completarea locurilor din clasele care nu au numărul maxim de elevi. Cursurile se vor desfăşura la sfârşit de săptămână sau în vacanţe, urmărindu-se parcurgerea numărului de ore prevăzut pentru un semestru.
Restructurarea centrelor de formare profesională
Un important obiectiv al ANOFM vizează restructurarea centrelor de formare profesională a adulţilor, eficientizarea lor, astfel încât să se armonizeze oferta de formare cu cererea de pe piaţa muncii. „Cele mai solicitate meserii sunt: de sudor, vânzător, confecţioner textile, şofer maşini de mare tonaj. Contează foarte mult ca cel aflat în căutarea unui loc de muncă să accepte oferta noastră. La nivel naţional se derulează 2.072 cursuri de formare profesională finanţate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj. De asemenea, sunt organizate astfel de cursuri şi pentru persoanele aflate în detenţie, care în următoarele 9 luni vor fi puse în libertate”, a precizat Rodica Andronescu.
lSe pot încheia contracte de ucenicie
În Alba, în următoarea perioadă se vor încheia 10 contracte de ucenicie în domeniul marochinăriei, la Sebeş. Potrivit preşedintelui ANOFM, la nivel naţional se are în vedere încheierea a 400 de astfel de contracte. „În judeţul nostru, avem solicitări de contracte de ucenicie în diferite domenii. Am avut întâlniri cu angajatori din Blaj şi din Alba Iulia, noua lege fiind bine primită de mediul de afaceri. Dintre meseriile avute în vedere de angajatori amintesc cele de brutari, sudori, dulgheri, ţesători manuali – încercându-se revitalizarea meseriilor tradiţionale”, a amintit Rodica Andronescu. Pentru acest an, ANOFM şi-a propus menţinerea ratei şomajului la nivelul celei din 2011, însă acest lucru nu depinde doar de instituţia amintită, ci şi de angajatori şi de mediul economic.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 4 minute
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor