Postul Sfintelor Paşti – DUMINICA IERTĂRII
Ultima duminică înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti este numită Duminica iertării. Sfinţii Părinţi ai Bisericii au numit-o astfel pentru a ne arăta că trebuie să intrăm în post cu o anumită stare de pace cu Dumnezeu şi cu oamenii de lângă noi. Un aspect pe care noi îl neglijăm adeseori în viaţa de zi cu zi atunci când vine vorba de iertare este următorul: dacă am rănit sufleteşte pe cineva, dacă am jignit, nedreptăţit sau desconsiderat pe vreun om, nu este de ajuns să-I cerem iertare lui Dumnezeu pentru această faptă. Dumnezeu ne cere mai mult: să mergem să ne cerem iertare de la victimele răutăţii sau neatenţiei noastre, de la cei pe care i-am rănit prin cuvintele sau faptele noastre şi, bineînţeles, să oferim iertarea tuturor celor ce o cer de la noi.
Rânduiala practicii liturgice a iertării înainte de începerea Postului Paştilor. În bisericile ortodoxe, după săvârşirea vecerniei din această duminică a iertăriii, preoţii, cu epitrahilul pus şi sfânta cruce în mână, se pleacă în faţa credincioşilor, cerându-şi iertare. Credincioşii se pleacă în faţa preoţilor, îşi cer şi ei iertare, apoi sărută crucea şi mâna dreaptă a preotului. După aceea se îmbrăţişează între ei, cerându-şi unul altuia iertare. În Sfântul Munte Athos, după Vecernie se intră în trapeză în procesiune şi se lasă sec de brânză, lapte şi ouă, alimente care nu se vor mai consuma în vremea postului. În timpul mesei, se citeşte un cuvânt despre izgonirea lui Adam din Rai sau un cuvânt de îndemn la post. După rugăciunile de mulţumire, rămâne o singură lumânare aprinsă pentru a se citi Pavecerniţa Mică. La sfârşitul ei, obştea îngenunchează şi egumenul citeşte o rugăciune de dezlegare. Egumenul, purtând epitrahilul şi Evanghelia în mâna dreaptă, se opreşte la uşă spre a-şi cere iertare de la ceilalţi fraţi. Monahii fac o metanie înaintea lui, sărută Evanghelia şi mâna dreaptă a acestuia, apoi fac unii către alţii metanii, cerându-şi iertare şi îşi urează „Post bun”. După ce şi-au dăruit unii altora iertare, se sting candelele şi fiecare merge la chilia sa.
Să luăm aminte neîncetat în acest post la cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15) iar duminică, 26 februarie, să mergem la bisericile noastre pentru a cere cu toţii iertare de la Dumnezeu şi apoi unii de la alţii.
Preot Florin CROITORU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Cultură Educație
1 iulie 2024: Concert special de clavecin la Catedrala Romano-Catolică ,,Sfântul Mihail” din Alba Iulia, susținut de pianistul Stanisław Łopuszyński
1 iulie 2024: Concert special de clavecin la Catedrala Romano-Catolică ,,Sfântul Mihail” din Alba Iulia, susținut de pianistul Stanisław Łopuszyński Luni, 1 iulie 2024, ora 19:00, va avea loc un concert special de clavecin la Catedrala Romano-Catolică ,,Sfântul Mihail” din Alba Iulia, susținut de pianistul Stanisław Łopuszyński. Citește și: JOI, 27 iunie: Noi întâlniri ale […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 2 zile
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 4 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
7 iulie, ziua mondială a ciocolatei. Unul dintre cele mai dorite ,,răsfățuri” ale istoriei, introdus în Europa în 1550
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum o zi
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului
-
Ştirea zileiacum 5 zile
VIDEO | Gest de UMANITATE la Alba Iulia: Șoferul unui autobuz a oprit în trafic pentru a salva un cățel care umbla dezorientat printre mașini