Rămâi conectat

Cultură Educație

Investiţii la Colegiul Naţional „I.M. Clain” Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

URS Construct

    Amenajarea urbanistică şi peisagistică a curţii interioare de la Colegiul Naţional „I.M. Clain” este tema unui proiect investiţional ce va fi derulat de Primăria municipiului Blaj pe o perioadă de 3 ani, iar costurile estimative  se ridică la aproximativ 2 milioane de lei.
„Aşa cum am încercat să facem din Blaj un oraş cochet cu care judeţul Alba să se mândrească, avem acelaşi plan cu Colegiul Naţional «I.M.Clain» ca instituiţie reprezentativă a Micii Rome”, spune primarul Gheorghe Rotar. La sfârşitul anului trecut, municipalitatea a organizat un concurs de soluţii pentru reamenajarea curţii interioare de mari dimensiuni care este la dispoziţia celei mai prestigioase instituţii de învăţământ din Blaj. Această iniţiativă vine după finalizarea unui alt proiect al primăriei privind reparaţia capitală a clădirii în sine, atât la interior, cât şi la exterior. Firma declarată câştigătoare a întocmit deja studiul de fezabilitate, urmând să depună în cel mai scurt timp inclusiv proiectul tehnic şi detaliile tehnice de execuţie. Suprafaţa ce urmează a fi reamenajată este de 23.000 mp.
Specialiştii au propus reconfigurarea spaţiului din faţa intrării principale, prin crearea unui spaţiu multifuncţional de tip piaţetă pentru diversele evenimente colective ale liceului. Soluţia de modernizare presupune amenajarea spaţiului de lângă grădiniţă cu locuri de joacă atractive şi zone verzi. La finalul implementării proiectului, colegiul va dispune de 3 terenuri de fotbal, baschet, handbal şi volei, toate cu tribune. În faţa Capelei Greco-Catolice va fi amenajat un mic  parc, iar în spatele colegiului se va construi un amfiteatru în aer liber, care va fi folosit cu ocazia evenimentelor şcolare dar şi pentru desfăşurarea unor lecţii în aer liber. Întregul proiect de reabilitare a zonei mai include şi schimbarea gardului de împrejmuire a instituţiei de învăţământ şi iluminatul arhitectural la finalul celor 3 ani. Durata de implementare este mai mare din cauza complexităţii lucrărilor, dar şi a faptului că se va lucra fără a perturba activitatea şcolară derulată în clădire. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Până la ce vârstă pot să lucreze profesorii pensionabili și să rămână titulari. Data limită până la care pot depune cererea

Unirea Ziarul

Publicat

în

Până la ce vârstă pot să lucreze profesorii pensionabili și să rămână titulari. Data limită până la care pot depune cererea Profesorii pensionabili pot cere să rămână titulari chiar până la vârsta de 70 de ani! Potrivit calendarului mișcării personalului didactic, anexă a Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2025-2026 aprobată prin Ordinul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea