Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba a anchetat 43 de persoane
În anul 2010, la Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost cercetate 43 persoane din care pentru fapte de corupţie, 19. Dintre acestea, 25 sunt cadre M.A.I. (5 cu funcţii de conducere ţi 20 cu funcţii de execuţie). Au fost puse sub învinuire 20 persoane, dintre care 9 funcţionari M.A.I. şi au fost inculpate un număr de 14 persoane (5 persoane pentru fapte de corupţie) dintre care 5 cadre M.A.I.. Unităţile de parchet au emis 4 rechizitorii, dintre care trei de la D.N.A.. Instanţele de judecată au dispus condamnarea a 4 persoane: una la pedeapsa închisorii cu executare şi trei la pedeapsa închisorii cu suspendare.
lPrimul poliţist din judeţul Alba care face închisoare pentru că luat şpagă
În aprilie anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a decis condamnarea unui poliţist rutier din Alba la 2 ani şi jumătate închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi potrivit Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului. Din cauza condamnării definitive, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a decis încetarea raporturilor de serviciu cu ofiţerul în cauză, acesta fiind destituit din poliţie.
În prezent, poliţistul este încarcerat şi execută pedeapsa la Penitenciarul din Aiud. Decizia ÎCCJ este o premieră, deoarece acesta este primul poliţist din judeţ care face închisoare pentru fapte de corupţie.
lDacă vă cer şpagă, aveţi curaj şi spuneţi-o!
În vederea realizării obiectivelor de prevenire şi combatere a corupţiei, Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba încurajează cetăţenii să sesizeze faptele de corupţie comise de către personalul M.A.I. (poliţişti şi funcţionari publici). Persoanele interesate se pot prezenta zilnic, la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, str. Andrei Mureşanu, nr. 2, jud. Alba sau la biroul amenajat în sediul Instituţiei Prefectului Alba, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 12.00-15.00.
Totodată, cetăţenii pot sesiza fapte de corupţie la linia telefonică gratuită anticorupţie a DGA – 0800. 806.806, la numărul de telefon 0258/ 806.161 int. 20229, cât şi la numerele 0734774736, 0741188492, 0745612374.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918