Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Manifestări dedicate Unirii Principatelor, la Sala Unirii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Azi, 24 ianuarie, Sala Unirii din Alba Iulia găzduieşte o serie de evenimente ce vor marca ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, de la ora 11.00, elevii Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia vor desfăşura un program literar-artistic. Tot cu această ocazie muzeografa Ionela Mircea va prezenta viitorilor militari contextul în care, acum 152 de ani, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Principatelor Române. Manifestările vor continua de la ora 15.00, când, tot în Sala Unirii, vor fi premiaţii câştigătorii proiectului educaţional Unirea principatelor şi personalităţile sale. Proiectul iniţiat de Adrian Simion, profesor la Colegiul economic Dionisie Pop Marţian, şi-a propus conştientizarea şi responsabilizarea elevilor cu privire la importanţa zilei de 24 ianuarie. În acest sens a fost organizat un concurs de eseuri la care au participat elevi din clasele a XII-a de la: Colegiul naţional Horea Cloşca şi Crişan, (îndrumător profesor Daniela Cetean), Colegiul economic Dionisie Pop Marţian (îndrumător profesor Adrian Simion), Colegiul Titu Maiorescu, Aiud (îndrumător profesor Elena Szekely) şi Liceul cu program sportiv din Alba Iulia (îndrumător profesor Cristinel Roman Negoi). În urma unei selecţii, cele mai bune lucrări vor fi premiate cu această ocazie. Manifestarea este organizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic la Sebeș: Un bărbat de 66 de ani, din Daia Română, a găsit aproape 700 de lei într-un coș de cumpărături la un hipermarket din municipiu și i-a predat poliției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spirit civic la Sebeș: Un bărbat de 66 de ani, din Daia Română, a găsit aproape 700 de lei într-un coș de cumpărături la un hipermarket din municipiu și i-a predat poliției Un bărbat din comuna Daia Română a predat poliţiei suma de 687 de lei, pe care a găsit-o într-un coș de cumpărături al […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea