Aria minciunii

Aproape zilnic ascult declaraţiile politicienilor, uneori cu atenţie, alteori cu puţină lehamite, dar recunosc, ele ajung să nu mă mai mire, chiar să nu mă mai impresioneze. Pensiile cadrelor militare nu s-au diminuat, e doar o problemă de comunicare. Nici carburanţii nu s-au scumpit, românii nu o duc rău, e tot o problemă de comunicare. Păi, dacă aşa înţelege şeful statului să justifice încă o tentativă de rotunjire a bugetului pe seama celor care au trudit o viaţă pentru această ţară, înseamnă că… „minciuna stă cu preşedintele la masă”!
Şi nu e prima oară când se petrec asemenea fapte. Acum li s-a întâmplat rezerviştilor, dar au mai existat şi alte categorii sociale, care s-au trezit, aşa peste noapte, cu retribuţiile, veniturile, indemnizaţiile şi pensiile înjumătăţite, iar guvernanţii încearcă din răsputeri să ne convingă că totul nu-i decât o închipuire a detractorilor. Că de fapt, nu s-a recepţionat bine mesajul din Palatul Victoria.
Mai greu suportă chinurile iadului cei ce l-au votat pe Traian Băsescu în 2004 şi 2009. Au simţit pe pielea lor că cei cărora le-au dat atunci girul, în frunte cu locatarul de la Cotroceni, aplică exact aceeaşi tactică pe care a folosit-o PSD-ul în timpul mandatului lui Adrian Năstase. Nu vorbim de politici economice, sociale etc., ci de modalitatea de comunicare cu cei care i-au pus să gestioneze România. Adică dispreţuitor, arogant şi cu cinism. Ori, Băsescu a fost investit în fruntea statului, folosind tocmai un discurs anti-aroganţă. Probabil că-şi mai amintesc de acele momente de sinceritate dezarmantă, din 2004, când candidatul alianţei DA le spunea românilor că au de ales între doi comunişti, la atâţia ani de la evenimentele din decembrie 1989. Mulţi au fost convinşi că e probă de francheţe. Dar, abia acum s-au convins că nu era altceva decât o sinceritate mascată, de faţadă, care, de fapt pregătea terenul pentru introducerea pe uşa din dos a minciunii, cinismului, mârlăniei chiar, a întreg arsenalului de politician dâmboviţan din ultimele două decenii.
Cacealmaua legată de pensiile militarilor e o altă probă în lunga listă a declaraţiilor de război împotriva electoratului. De fapt, ori de câte ori un potentat al actualei puteri vorbeşte public despre o categorie socială, se adresează, oricui altcuiva, mai puţin celor afectaţi real. Oştenii cărora li s-au înjumătăţit pensiile cunosc cel mai bine adevărul. Restul cetăţenilor pot fi în continuare prostiţi. Asta e miza! De fiecare dată, cei afectaţi sunt de ordinul miilor, hai, a zecilor de mii, iar mesajul politic este pentru restul de milioane de oameni. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, e o eroare de comunicare. Asta percepe restul poporului, în timp ce persoanele afectate rămân şi minţite şi cu banii luaţi! Poate că aceasta e cea mai gogonată minciună. Nici nu doresc să pun în discuţie eventualele beneficii pe care le-ar putea aduce strângerea mai multor bani la bugetul de stat. Momentan nu se vede nimic, chiar dacă s-a tăiat de la toţi!
Repet, dezamăgirea multora dintre cei care l-au votat cel puţin o dată pe Traian Băsescu, rezidă tocmai din faptul că preşedintele a ridicat minciuna la rang de categorie estetică. Exact ce a blamat atunci când a câştigat alegerile. Acum, sunt la fel de adevărate versurile lui Alexandru Vlahuţă, adresate regelui Carol I, în pamfletul „1907”: „Nu ţi-ai iubit poporul, majestate! / Sau nu l-ai înţeles şi e totuna / De sus şi până jos s-a-ntins Minciuna / Ea leagă şi dezleagă-n ţară toate / Şi ce speranţe se puneau în tine / Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale / Cu pâine şi cu sare!… Osanale! / Mântuitorul lui credea că vine / Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale! / Şi ce credinţă trist-o să-i rămână / Că n-ai putut spre el întinde-o mână / Din greaua platoş-a trufiei tale!”
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI