Primarul Horaţiu Josan – excepţia care întăreşte regula
Ultimul interviu-fluviu al domnului Horaţiu Josan a stârnit pe lângă plictiseală, pentru că este nepermis de lung şi multe controverse. Două se detaşează deoarece definesc portretului de veşnic neîmplinit al celui în cauză. Să le analizăm pe rând.
Primarii de oriunde atrag investiţii pentru că acestea generează locuri de muncă, alimentează bugetele locale şi declanşează mecanismul dezvoltării. Cuvântul cheie este „atrag”. Edilul Aiudului nu a înţeles încă diferenţa dintre „a avea capacitatea de a atrage investiţii” şi „a fi lipsit de această capacitate”. Cum altfel poate explica de ce primarii din Blaj, Sebeş, Teiuş au reuşit acest lucru iar primarul Aiudului, nu? Pentru a fi bine înţeleşi, reamintesc o parte din declaraţia primarului: „Îmi asum faptul că lumea, amărâtă şi dezamăgită, îşi varsă uneori nervii pe mine, mai ales că în 2008 am promis că voi sprijini întreprinzătorii şi implicit crearea locurilor de muncă.” Pare că încearcă, măcar din condei să-şi asume propria nereuşită. Dacă s-ar fi oprit aici, ar fi fost bine dar insistând să ne convingă de neşansa vieţii sale de primar adaugă în mod nefericit: ” Pe de altă parte, revenind la promisiunea mea, nu e atribuţia unui primar să creeze singur locuri de muncă.” Greşit! Legea 215 vă spune ceva? După trei mandate încă nu aţi înţeles sensul articolului 63, alineat 3 litera c): primarul „elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.” Nu căutaţi în dicţionar, vă asiguram că „strategia”, noţiune de sorginte militară, presupune inclusiv victoria finală, adică locuri de muncă pentru aiudeni. În concluzie, poate fi vorba despre neştiinţă, poate fi vorba despre neputinţă sau despre ambele la un loc.
A doua controversă este una care ţine de ceea ce numai vertebratele au, coloana vertebrală. Verticalitatea este în opinia noastră atitudinea obligatorie pentru orice persoană publică. O veche vorbă românească spune că „şi cu sufletu-n rai şi cu slănina-n pod, nu se poate”.
Din motive ce ţin exclusiv de calcule electorale, interviul debutează cu o ironie la adresa preşedintelui ţării. Pentru ca demonstraţia să fie completă revenim la materialul clientului, declaraţia de la momentul în care preşedintele a decorat 21 de primari, inclusiv pe edilul Aiudului: „A fost o surpriză totală pentru mine să aflu că am fost decorat de însuşi Traian Băsescu, în primul rând pentru că este vorba de o înaltă distincţie pe care o acordă preşedintele ţării şi care mă onorează. (…) Îi mulţumesc preşedintelui pentru că m-a decorat, cu atât mai mult cu cât sper că a fost informat de „prietenii” din teritoriu că nu voi înceta să denunţ public faptele domniei sale şi ale celor care îl servesc.” Orice novice ar identifica fractura logică a declaraţiei şi iminent, lipsa verticalităţii.
Cum Dumnezeu poţi desfiinţa practic în orice discurs sau apariţie publică o persoană, oricine ar fi aceasta, să o acuzi de toate relele din lume şi apoi când acea persoana te mângâie părinteşte pe creştet, tu să nu ai reacţia firească de a refuza gestul fără echivoc? Altfel spus coloana vertebrală de fost ţărănist sau de liberal autentic ar fi durut în situaţia pe care am descris-o. Coloana vertebrală de USL-aş nu a simţit însă nimic. Merge şi aşa! Răspunsul corect ar fi fost: „Nu. Mulţumesc, domnule preşedinte.”
Şi dacă revenim la interviul de debut în sezonul electoral pentru cel în cauză, se impune tuşa finală. Spuneţi că: „Nici omul politic, nici cetăţeanul cu drept de vot Mihai Horaţiu Josan nu pot fi de acord cu afirmaţia că «toţi politicienii sunt la fel»”. Corect! Unii aleg verticalitatea, alţii, nu. Unii au ales să fie „un primar excepţie”, alţii „un primar de excepţie”. Cum singur aţi cerut în interviu, aiudenii să vă judece.
Biroul de presă al PDL Aiud
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Berghin a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice schimbarea imobilului școlii din localitatea Henig în capelă și centru de cateheză. Licitația are o valoare de peste 1,1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare