Răsturnare de situaţie privind reţeaua şcolară din Cugir
La aproape o lună de zile de la controversata şedinţă de consiliu local privind hotărârea de comasare a şcolilor „Singidava” şi Şcoala generală nr. 2 Cugir, reuniune care a condus la dezbateri din cele mai furtunoase în legislativul local, marţi a fost organizată o nouă şedinţă în care aleşii locali au luat o nouă hotărâre. Prin majoritate de voturi consilierii au votat modificarea hotărârii anterioare şi au propus aprobarea unui nou proiect de hotărâre şi anume, „Comasarea prin absorbţie a Şcolii generale nr. 2 de către Şcoala ”Singidava” şi totodată s-a revenit asupra sediului noii unităţi şcolare care va rămâne la Şcoala „Singidava”.
Situaţia a fost dezamorsată urmare a mai multor discuţii şi întâlniri între membrii consiliilor de administraţie de la cele două şcoli dar şi datorită eforturilor depuse de primarul Adrian Teban şi nu în ultimul rând de consilierii Horia Rotche şi Mircea Ţârlea. „Am făcut toate demersurile spre binele celor două instituţii dar şi a oamenilor, fie cadre didactice sau părinţi care au dorit înţelegere spre binele tuturor”, a precizat consilierul Horea Rotche.
La dezbatere au participat şi conducerile celor două şcoli care s-au arătat mulţumite de noul demers al consiliului local spre binele şi conlucrarea tuturor cadrelor sub o conducere unitară . (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan