Foto: Petrecere de senzație, în clăbuci, la un ștrand din județul Alba
Petrecere de senzație, în clăbuci, la un ștrand din județul Alba
Sute de locuitori din localităţile apropiate, dar şi aiudenii sătui de cuptorul din betoanele blocurilor de locuinţe sau a asfaltului s-au refugiat duminică din faţa caniculei în cel mai vechi ștrand din Transilvania, Ştrandul Municipal Aiud, pentru a participa la o distracţie surpriză.
Muzică de calitate, concursuri, premii, distracție. Acestea sunt cuvintele care ar putea caracteriza evenimentul petrecut duminică, 21 iulie, la Aiud. De toate acestea au avut parte cei care au acceptat invitația administratorilor ștrandului aiudean, care au organizat o petrecere extravagantă în premieră în municipiu și se pare că și în județ.
Spuma Party este numele evenimentului desfășurat pentru prima dată în Aiud. Spre încântarea celor prezenți, tunurile de spumă, aduse special pentru această inedită petrecere, au deversat mii de litrii de spumă albă ca laptele în bazinele ştrandului.
Copii, tineri şi oameni în toată firea s-au înghesuit să ţopăie cu mâinile ridicate în valul alb care ţâşnea din tunul de spumă.
Atmosfera a fost extraordinară și din plin gustată de participanții la petrecere, unde cele două piscine mici ale ștrandului aiudean s-au umplut de valurile spumante care au reprezentat factorul principal de bună dispoziție în cadrul petrecerii ce, după opinia multora dintre participanți, ar trebui repetată.
„A fost super. Mai vrem. Ne-am distrat extraordinar. Păcat că a durat cam puțin. Cel două piscine au devenit neîncăpătoare în momentul în care a început să curgă spuma. Cred că această experiență ar trebui neapărat repetată” ne-a declarat Vasilică elev la unul din liceale municipiului Aiud.
La rândul ei Rodica, prietena lui Vasilică ne-a spus: „Mai văzusem eu la televizor unele reportaje de la astfel de petreceri și mă întreba cum este. Acum am aflat. Mi-a plăcut tare mult și trebuie să mărturisesc că aici se poate aplica vorba aia românească „Ce-i frumos ține puțin!”. A fost o experiență frumoasă. Mi-a plăcut tare mult”.
Spuma party de duminică a făcut piscinele neîncăpătoare atunci când lansatoarele speciale acopereau bazinele cu clăbuci și cum după o baie bună merge si o gustare pe măsura, terasa restaurant din incintă a fost la înălţime, oferind clienților produse variate, numai bune de asortat cu o băutură răcoritoare.
[nggallery id=7342]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 29 NOIEMBRIE – 5 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 29 NOIEMBRIE – 5 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Sudden Case of Christmas Avanpremiera Regia: Peter Chelsom Cu: Danny DeVito, Andie MacDowell, Wilmer Valderrama, José Zúñiga Gen Film: Comedie, Familie Durată: 96 min Rating: AG Un cuplu american isi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2024. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Actualitateacum 20 de ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei