Fabrica de arme de la Cugir și secretele industriei militare din România anilor ’50. Ce făceau specialiştii sovietici în fabricile de armament româneşti

Fabrica de arme de la Cugir și secretele industriei militare din România anilor ’50. Ce făceau specialiştii sovietici în fabricile de armament româneşti

Rapoartele secrete ale spionajului american din România primilor ani de comunism arătau cum încerca industria de armament să facă faţă nevoilor acelor vremuri şi cât de mult era controlată de sovietici.

România anilor ‘50 era un producător modest de arme mici şi de artilerie, informau rapoartele CIA. Cele câteva uzine din ţară fabricau pistoale, puşti, carabine, mitraliere uşoare şi pistoale automate. Cantitatea de arme fabricată în România era suficientă pentru a satisface nevoile armatei române, dar ţara a rămas dependentă de sursele externe de artilerie grea şi de armament greu, informa un raport al CIA din 1954.

Fabricile de la Copşa Mică şi Cugir erau cele mai importante în producţia de arme, iar combinatul de la Reşiţa se număra printre furnizorii principali de materiale, arătau notele informative ale CIA, dar dezvoltarea industriei militare era însă încurcată de lipsa materiilor prime, de infrastructura inadecvată de transport şi de lipsa tehnicienilor calificaţi.

Rapoarte secrete ale spionajului american în România anilor ’50 informau că în acei ani începuseră investiţii mari în industria militară, controlată de sovietici.

„Omniprezentele instalaţii militare sovietice sunt o mărturie mută a militarizării complete a României, de către sovietici”, arăta un raport secret al Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, din 1954.

Mai multe aerodromuri

Spionii americani remarcau că în acei ani instalaţii de aviaţie se construiau încă, în ciuda aerodromurilor întinse şi numeroase din toate colţurile ţării.

„Hangare de avioane sunt construite acum la aerodromul de la Băicoi, lângă Câmpina, şi hangare subterane la Ianca, în regiunea Dunării, lângă frontiera cu Bulgaria. Vechiul aeroport civil de la Turnişor, lângă Sibiu, a fost mărit şi transformat într-un aerodrom militar. Un centru de observaţie a fost amplasat pe Muntele Omu, în regiunea Sinaia, pentru a fi folosit de aviaţia sovietică. În apropiere se află o platformă pe care pot ateriza elicoptere. Centrul este echipat cu aparate radio. Deşi în trecut locul era unul favorit entru excursionişti, muntele a devenit un teritoriu interzis. O şcoală de piloţi funcţionează lângă Târguşor, în regiunea Prahovei”, se arăta în raportul CIA din 1954.

Diviziile sovietice erau cantonate la începutul anilor ‘50 în pădurile din Valea Râşnoavei, în regiunea Braşovului. Taberele lor din barăci de lemn erau conectate printr-o cale ferată construită special pentru a face legătura cu magistralele feroviare din zonă. „Tot mai mult, trupele sovietice ocupă zonele strategice din România. Ele au posturi de comandă în Galaţi, Iaşi, Brăila şi Bucureşti. Este însă aproape imposibil să distingi trupele sovietice de cele române, după aparenţa exterioară”, se arăta într-o notă informativă a CIA, din 1954.

Cel mai mare depozit de petrol pe care Armata Sovietică îl avea în România era localizat la Brăila, iar pe calea ferată dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, în vecinătatea localităţii Daeşti, se afla în construcţie un depozit subteran de combustibil.

Fabricile mari ale României au intrat, de asemnea, sub control militar. La Valea Sadului se afla în construcţie o uzină hidroelectrică uriaşă, militarizată complet, împreună cu drumul care o deservea, informa CIA, în 1954.

„Fabricile Industriei Aeronautice Române erau transformate pentru construirea tancurilor şi a maşinilor de război. Fabricile I. C. Frimu de la Sinaia au devenit ateliere uriaşe pentru producţia şi repararea armamentului, inclusiv a artileriei şi a tuburilor pentru diverse proiectile. Apoi sunt încărcate la fabricile de explozibil din Făgăraş (Transilvania). Mai mult de 1.000 de oameni muncesc în aceste fabrici”, arăta nota informativă a CIA.

Fabricile civile adaptate pentru producţia de armament

Mai multe fabrici civile au fost adaptate în primii ani ai regimului comunist, controlat de sovietici, pentru folosinţă militară. „Printre acestea se numărau Uzinele Iosif Rabgheţ, din Arad, din vecinătatea frontierei cu Ungaria, care produceau mitraliere, fabricile metalurgice din Cugir (lângă Alba Iulia) şi cele de la Baia Mare, care fabricau modele sovietice de armament.

Aceste arme nu sunt în acest moment folosite de Armata Română, dar sunt exportate în nord”, arătau informatorii CIA. În munţii Păduchiosul (Sinaia) începea în acei ani construcţia unui drum nou, pentru transportul artileriei grele, completau aceştia. „În general, se poate spune că în toate fazele vieţii şi producţiei din România, controlul sovietic este atât de strict, încât practic a transformat întraga ţară într-o uzină imensă pentru folosinţa sovieticilor”, concluziona raportul CIA.

Fabrica de la Cugir, de la maşini de cusut la pistoale

În primii ani ai regimului comunist, un interes aparte pentru spionajul american îl prezenta fabrica de armament de la Cugir, orăşelul izolat de pe Valea Mureşului care la acea vreme avea 4.000 de locuitori. Uzina de la Cugir începuse să producă arme din 1935, însă un sector al ei era dedicat fabricării maşinilor de cusut. Una dintre piesele faimoase produse la Cugir a fost Oriţa, primul pistol-mitralieră de calibrul 9 mm fabricat în România.

Arma a fost numită după căpitanul Marin Oriţa, care a omologat în România acest model, şi a fost un proiect româno – ceh. În 1949, la Cugir se mai produceau doar maşini de cusut, însă doi ani mai târziu, uzina a fost reconvertită pentru manufacturarea armelor mici: pistoale, puşti automate, mitraliere şi muniţii. Aproape 4.000 de oameni erau angajaţii ai întreprinderii din Cugir în 1951, arăta un raport al CIA din 1952.

„Utilajele folosite în fabrică sunt de producţie germană şi elveţiană şi se spune că sunt de o calitate excelentă. Unele dintre instalaţii sunt noi şi încă nu au fost folosite. Fabrica este bine organizată şi cei mai mulţi dintre angajaţi şi-au menţinut poziţiile pe care le aveau în trecut”, arătau spionii CIA, într-o notă secretă din 1952. În timpul războiului, fabrica a fost ţinta raidurilor aviaţiei americane, iar patru avioane au fost doborâte în zonă. Totuşi, bombele nu i-au provocat distrugei mari.

Ce făceau specialiştii sovietici la Uzina din Sadu

Construită la începutul anilor ’40, uzina mecanică de la Sadu, aflată în munţi, la ieşirea din Defileul Jiului (Gorj), producea în anii ’50 modele sovietice de pistoale, cu calibrul 7,62 mm, dar şi grenade şi diverse mecanisme explozibile. Mai mulţi specialişti sovietici au venit în 1952 pentru a controla şi creşte producţia, însă comportamentul lor era cu totul neobişnuit.

„Dau ture zilnic prin fabrică, pentru a supraveghea muncitorii, dar când le dau aşa-zisele indicaţii, întotdeauna zbiară la ei. Programul lor zilnic începe dimineaţa la cantina uzinei, unde sfătuitorii sovietici se îmbată. Apoi inspectează diferite sectoare ale fabricii, după care se întorc la cantină pentru a continua să bea”, arăta o notă informativă a CIA, din 1952.

Fabrica avea circa 1.000 de angajaţi, în primii ani de comunism, cu salarii mai ridicate decât muncitorii din alte sectoare de producţie şi cu contracte de muncă de cel puţin cinci ani. Era păzită de 120 de soldaţi înarmaţi, iar Securitatea din Târgu Jiu asigura protecţia acesteia.

Sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI