Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO. Festivalul – concurs „Cultură pentru Cultură” – premii acordate minorităților naționale din județul Alba pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, eveniment cultural unic în Europa, a continuat duminică, 14 iulie 2019, la Rimetea, în cadrul acestei etape fiind premiate minoritățile naționale pentru modul în care își păstrează tradițiile și obiceiurile.

Rimetea a fost aleasă pentru a găzdui această etapă fiind comuna cu cea mai mare populație minoritară din județul Alba dar și singura comunitate rurală din România distinsă cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Manifestările au debutat cu concursul destinat păstrării obiceiurilor și tradițiilor minorităților naționale urmat apoi de prezentarea gospodăriei și gastronomiei tradiționale, secțiune în cadrul căreia comunele din zonă și-au prezentat cele mai gustoase preparate gastronomice tradiționale și au reconstituit interiorul unei gospodării specifice.

Juriul acestei etape a fost format din personalități importante cu experiență în folclor și tradiții respectiv Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română – președintele juriului, Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” București, Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din România.

La secțiunea gastronomie și gospodărie tradițională au fost premiate comunitățile din Sălciua, Almașu Mare și Stremț. Juriul a acordat și opt premii speciale pentru păstrătorii tradițiilor și obiceiurilor minorităților naționale:

  • Unirea – grupul de dansuri maghiare
  • Unirea – Szekey Antonia – solist vocal
  • Lunca Mureșului – Szakacs Imelda – solist vocal
  • Galda de Jos – grup de dansuri maghiare/ grup de dansuri țigănești
  • Rădești – ansamblu de dansuri țigănești
  • Berghin – Alexandru Rus – solist vocal
  • Vinerea – Grupul instrumental țigănesc „Illo Romano”
  • Vinerea – Vlăduț Măgureanu – solist vocal

Evenimentul de la Rimetea a cuprins și un spectacol folcloric extraordinar susținut de Ansamblul de dansuri tradiționale grecești „Kimata”, Ansamblul de dansuri tradiționale săsești din Sebeș, Ansamblul folcloric aromân „Pilisterlu”. Spectacolul a continuat cu Ansamblului Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Maria Filimon, Leontina Fărcaș și ansamblul de dansuri al județului Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mîrza.

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa care își propune să promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia și tradițiile autentice ale Albei. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar etapa de la Rimetea a fost organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Rimetea.

[nggallery id=7334]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da,  atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale.  Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea