Deficitul bugetar, aproape dublu față de anul trecut, în primele 5 luni din 2019
Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat, s-a încheiat pe primele cinci luni ale anului 2019 cu un deficit de 14,7 miliarde de lei, respectiv 1,4% din PIB, informează Ministerul Finanțelor. Suma este aproape dublă față de aceeași perioadă a anului trecut.
Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+18,5%), TVA (+12,8%), nefiscale (+11,5%), accize (+5,6%).
Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,8% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 24,8 miliarde lei.
Au scăzut încasările din impozitul pe salarii
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 7,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 6,1 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 138,5 miliarde lei, cu 16,3% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 24,6% mai mari față de cele realizate în primele cinci luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,8% față de primele cinci luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.
Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 13,7%.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15,0%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,6 miliarde lei, cu 2,2 miliarde mai mult decât față de aceeași perioadă a anului precedent.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii Tot mai multe orașe introduc sau majorează taxele de turism pentru vizitatori. Aceste taxe fac parte dintr-o serie de măsuri adoptate pentru a limita și controla afluxul de turiști în diverse destinații europene populare. Așadar, orașele care au impus […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar