Politică Administrație

Comunicat de presă Raul Chiriac, PNL: Nu suntem toți la fel. Unii înțelegem ideea de echipă, alții râmânem orgolioși

Ioana Oprean

Publicat

în

Raul Chiriac, PNL: Nu suntem toți la fel. Unii înțelegem ideea de echipă, alții râmânem orgolioși

Asistăm în politica românească la un tip de discurs care pune în evidență dihonia, orgoliul, dorința de a face un soi de dreptate în piața publică. În piața publică oamenii vor zâmbi amar și ne vor amenda pe toți o să vedeți. Nu se procedează astfel…

Petrecerea Divorțaților

Problema listelor de partid a creat în PNL Alba nemulțumiri, acuze, demisii și un gen de comunicare publică despre care credeam că am depășit-o cu multă vreme în urmă. Dincolo de nume, tabere, dincolo de dorința de a împărți dreptatea în vreun fel partizan, rămân în picioare câteva reguli care fac din organizațiile politice instrumente ale democrației prin care societatea rămâne funcțională și atașată unui parcurs valoros și mai ales cuantificabil.

O să spuneți că în numele funcționalității nu trebuie executați oamenii cu rezultate și în această paradigmă a eficienței nu spun că nu ați putea avea dreptate, numai că nu este vorba despre asta ci despre aderența la regulă, este vorba despre respectarea unei decizii care poate la un moment dat să pară o execuție dar care nu este așa decât la nivelul orgoliilor noastre trecătoare sper.

Competența, buna credință, rezultatele nu pot fi executate, ele râmân în viața oamenilor, orgoliile noastre da și de cele mai multe ori sunt executate zgomotos de către viață nu neapărat de către oameni care își propun să ne facă nouă ceva. Acum se întâmplă asta. Îndrăzniți să vă uitați la lucruri cu ochii rațiunii nu cu cei ai mândriei…

Uneori se invocă faptul că am muncit, am făcut, am demonstrat ceea ce este în cele mai multe cazuri adevărat numai că toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un context în care Partidul Național Liberal a avut încredere să te pună în poziția de a demonstra. Știți câți oameni competenți s-au pierdut de-a lungul timpului pentru că nu au fost într-un context care să le valorifice abilitățile? Nu am nici timp nici spațiu să îi pun pe hârtie pe cei care nu au reușit exclusiv din cauza contextului nefavorabil.

Pentru acest context rațiunea ne spune să acceptăm un anumit tip de decizie. Suntem în PNL pentru un crez nu pentru un privilegiu de moment chiar dacă momentul este uneori egal cu anii. Sigur că, dacă, crezurile noastre sunt în opoziție, plecăm. Avem dreptul ăsta pentru ceea ce suntem și nu pentru ceea ce se întâmplă circumstanțial. Nu cred că suntem circumstanțial, cred că suntem și asta ar trebui să ne diferențieze.  Dar una e să pleci spunând mulțumesc și alta e să pleci trântind ușa spunând că organizația e plină de practici securiste, că încalcă regulile jocului, că se bazează pe traseiști în luarea deciziilor. La acest tip de final caracterul ar trebui să câștige și să arate oamenilor că jocul politic nu este mediocru, orgolios și nedemn.

Oamenii ar trebui să știe că cei care ne conduc au mai puține slăbiciuni, că nu sunt prada patimilor de moment, că rațiunea învinge, că am evoluat, că este despre ei și nu despre noi așa cum le arătăm mult prea rar din păcate. Mă uitam la adversitățile politice din anii 1990 și la cele de acum. Concluzia o trageți singuri…

Noua generație a politicii românești, cea a cărei membru sunt cu permisiunea dumneavoastră și eu, are în colegii liberali cel puțin un ax al meritocrației, al competenței, al capacității de a spune adevărul pe care-l merită societatea. Adevărul e că uneori trebuie să acceptăm și eventualele decizii care nu ne sprijină, decizii care lovesc în constructul nostru legat de importanța personală sau a lucrurilor pe care le-am făcut în PNL. Valoarea acestor lucruri nu este umbrită de faptul că pentru moment organizația a decis împotriva orgoliilor noastre nemăsurate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult