Ratele creditelor cresc și cu noul indice IRCC. Analist: e bine să puneți bani de-o parte
Ratele creditelor continuă să crească, chiar dacă indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor a fost înlocuit, iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care mai mulți politicieni promiteau că ratele se vor reduce chiar la jumătate, după schimbarea ROBOR cu IRCC.
IRCC, noua referinţă pentru împrumuturile în lei, a crescut la 2,63 la sută şi se va aplica pentru perioada iulie-septembrie. Asta după ce în trimestrul anterior, valoarea a fost de 2,36 la sută. Iar un indice mai mare aduce şi rate mai mari la împrumuturile în moneda naţională.
În cazul unui credit Prima Casă de 250.000 de lei, acordat pe o perioadă de 30 de ani, rata va creşte cu 40 de lei. Dacă până acum, suma lunară de plată era de 1.246 de lei, din această lună, va creşte la 1.286 de lei.
Iancu Guda, analist economic: S-au anunțat niște așteptări, iluzii de scădere a ratelor la jumătate. Noi, economiștii, am ieșit cu diverse analize în care am explicat că este imposibil tehnic, nu ai cum să ai o rată la jumătate în condițiile în care este formată din principal și dobândă și ca să scadă la jumătate pentru creditele noi contractate ar însemna să ai dobânda 0, ceea ce e imposibil.
Iar creșterile nu se vor opri aici. Oamenii vor plăti mai mult și în ultimul trimestru al anului. Potrivit datelor BNR, indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor va ajunge la 2,65 la sută.
Iancu Guda, analist economic: Eu cred că noul indice nu va aduce o schimbare pe medie, pe un orizont de 1 an, doi ani, față de ROBOR. Deci acele iluzii că o să scadă ratele la ROBOR nu sunt ancorate în fundamente economice, nu sunt realiste și de fapt, pentru români, per total pe un orizont mediu de 1-2 ani, va fi aceeași rată, dar mai volatilă. Incertitudine, impredictibilitate și vor putea avea surprize de la un trimestru la altul.
Economiștii au și sfaturi pentru cei care au credite a căror rată este calculată în funcție de IRCC.
Iancu Guda, analist economic: Să fii prevăzător anticiclic și să pui bani de-o parte pentru că acest indice are o fluctuație puternică, mult mai puternică decât veciul indice ROBOR și atunci, pentru a evita surprizele neplăcute, e bine să ai o rezervă de 10% din valoarea ratei lunare puse de-o parte, dacă se poate.
Pe de altă parte, IRCC este mai mic decât indicele ROBOR la 3 luni, care este luat în calculul ratelor creditelor acordate înainte de 2 mai.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii