Primele parcări cu plată în municipiul Aiud
În municipiul Aiud vor fi înfiinţate primele parcări cu plată, conform hotărârii adoptate în acest sens de către Consiliul Local în şedinţa din 27 octombrie 2010, acestea urmând să funcţioneze în zona centrală a oraşului şi în Piaţa Dr. Constantin Hagea, a anunţat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii. Sistemul de parcare cu plată a fost reglementat de către administraţia publică locală încă din luna martie a anului curent când, prin HCL nr. 54/2009, aleşii locali au stabilit inclusiv Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată. Mai exact, acesta va fi valabil zilnic, în intervalul orar 8.00 – 20.00, iar tarifele sunt stabilite pe oră şi pe zi, existând totodată şi varianta abonamentelor sau a contractelor de rezervare. În acest sens, tariful pentru o oră este de 1 leu, tichetul de parcare pentru o zi costă 5 lei, abonamentul lunar valorează 30 de lei, cel trimestrial costă 50 de lei, pentru un abonament semestrial deţinătorii de maşini plătesc 80 de lei, iar pentru cel anual vor scoate din buzunare 120 de lei.
Pentru persoanele fizice autorizate şi cele juridice există posibilitatea încheierii unui contract de rezervare a cărui valoare anuală este de 600 de lei. De la plata sumelor aferente parcării sunt scutite autovehiculele speciale aflate în misiune, conform legii, autovehiculele dotate special pentru persoane cu handicap, autovehiculele de intervenţie şi cele de interes public. CL Aiud a aprobat achiziţionarea a două automate pentru eliberarea tichetelor de parcare, precum şi încheierea unui contract de închiriere a acestor automate, valabil pentru 4 luni. Intenţia autorităţilor locale este de a testa eficienţa lor, în sensul stabilirii oportunităţii achiziţionării lor definitive, dar şi în vederea extinderii sistemului de parcare cu plată la nivelul tuturor parcărilor publice din Aiud. Cei care vor parca fără să plătească ori nu vor afişa la loc vizibil dovada plăţii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2000 şi 1.000 de lei.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun