FOTO, VIDEO. „Apusenii și Moții la Centenar Regal. Pod de fier peste râul Arieș inaugurat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni – atunci când în „Capitala Țării Moților” a fost inaugurat și un pod de fier peste râul Arieș. Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Detunata – 5 Moți – Avram Iancu” și Centrul pentru Politici Locale a organizat la sfârșitul acestei luni evenimentul intitulat „Apusenii și Moții la Centenar Regal”.
Evenimentul s-a desfășurat pe durata a două zile, la care a participat și principele Radu. Evenimentul a debutat luni, 27 mai, atunci când în orașul Abrud au sosit numeroși invitați care au adus și câteva lucruri cu valoare simbolică, de mare însemnătate pentru istoria țării noastre.
Ulterior, tot în această localitate s-a desfășurat conferința „Apusenii și Moții la Centenar Regal”, iar activitățile acestei zile s-au încheiat la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” cu o slujbă religioasă și un concert de muzică bisericească susținut de Cenaclul „Lumină Lină”.
Marți, 28 mai, Principele Radu a vizitat Munții Apuseni pe traseul Cluj-Napoca – Turda – Baia de Arieș – Câmpeni – Abrud – comuna Avram Iancu – comuna Lupșa, cu întoarcere seara la Cluj-Napoca. Acesta a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții administrațiilor publice din localitățile vizitate, a participat la mai multe evenimente organizate special cu această ocazie și a vizitat câteva obiective din zonă, unele având legătură strânsă cu perioada Monarhiei din istoria țării noastre.
”Mă prezint în fața dvs reprezentând pe Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei cea care astăzi, cu încuviințare de la strămoșii ei durează în fiecare zi un alt fel de pod decât cel al străbunicilor ei, un pod imaterial care face legătura între trecutul nostru și viitorul nostru. În ciuda faptului că e un pod care nu se vede cu ochiul liber, e tot atât de greu de durat pe cât a fost cel al predecesorilor ei. Nu sunt cuvinte pentru a exprima gratitudinea majestății sale și a mea pentru ziua de astăzi. Este o împletire minunată de patriotism, de simț al datoriei, de instinct al binelui, trei virtuți ce au dispărut aproape complet din societatea de astăzi românească și continentală. Astăzi faceți dreptate strămoșilor dvs. dar mai cu seamă copiilor copiilor dvs. care nu s-au născut încă. Nimic nu este mai important decât aducerea aminte, decât memoria. O stă drept dovadă prezența în sală a familiei regale după 153 cei mai dificili ani din întreaga noastră istorie”, au fost cuvintele rostite la Câmpeni de Principele Radu al României.
În cadrul vizitei, unul dintre cele mai importante momente s-a desfășurat la Câmpeni și a marcat împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea podului de fier de către Regele Ferdinand și Regina Maria, ocazie cu care s-a dezvelit și o placă cu denumirea acestuia.
De asemenea, un alt moment important al evenimentului a fost vizitarea Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud, construit cu sprijinul aceleași familii de monarhi în urmă cu aproape 100 de ani.
[nggallery id=7161]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | „Cupa Alba Junior”: Tenis Club Sun, șase mici tenismeni pe locurile mari ale podiumului
FOTO | „Cupa Alba Junior”: Tenis Club Sun, șase mici tenismeni pe locurile mari ale podiumului În data de 21 septembrie 2024, în municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat „Cupa Alba Junior”, competiție sportivă unde un număr de șase tineri practicanți ai tenisului, aparținând de Tenis Club Sun, au ocupat locuri pe podiumul competițional. „Așa cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă