Rămâi conectat

Economie

INS: Deficit comercial mai mare cu 33,85%, la finalul primului trimestru din acest an

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deficitul balanţei comerciale a crescut la 3,645 miliarde de euro în primul trimestru din 2019, mai mare cu 921,8 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – martie 2018, pe fondul unor exporturi de 17,532 miliarde de euro şi al unor importuri de 21,177 miliarde de euro, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutului Naţional de Statistică.

În primele trei luni din acest an, exporturile au crescut cu 3,2%, iar importurile cu 7,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În perioada ianuarie – martie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de
produse maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 36,9% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,5% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 13,642 miliarde de euro la expedieri şi de 15,95 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,8% din total exporturi şi 75,3% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri a fost de 3,89 miliarde de euro la exporturi şi de 5,227 miliarde de euro la importuri, reprezentând 22,2% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.

În luna martie 2019, exporturile FOB au însumat 6,129 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,361 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,232 miliarde de euro.

Faţă de luna martie 2018, exporturile au crescut cu 0,4%, iar importurile au crescut cu 2,7%.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România

Bera Larisa

Publicat

în

ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) afirmă că autorităţile române ar trebui să acorde o prioritate sporită combaterii „turismului la negru”, din cauza consecinţelor negative semnificative asupra industriei turismului şi economiei în general, conform unui comunicat remis, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea