FOTO, LIVE-TEXT, CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-3 (1-1) | Derby „de Alba” nebun, cu trei goluri din penalty și două eliminări!!!
Un derby „de Alba” spectaculos pe „Stadionul Dragostei” între CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir, încheiat cu scorul de 2-3 (1-1), cu trei goluri din penalty și două eliminări (Cl. Marcu – 47, Val. Drăgan – 90+1), amfitrionii evoluând aproape o repriză în inferioritate numerică.
Cugirenii au deținut inițiativa, au condus de fiecare dată, marcând prin M. Neagu (38, penalty), Cîrstean (47, penalty), P. Păcurar (71), „Soda dragă” egalând prin Hidișan (42, penalty) și Coltor (56). Gazdele pierd al doilea meci la rând cu o conjudețeană, în vreme ce „roș-albaștrii” câștigă întâia oară sub comanda lui Opric pe terenuri străine.
Un final încins, în care Val. Drăgan (90+1) a fost eliminat pentru proteste vehemente, două galbene în cteva zeci de secunde, solicitînd penalty la o fază în care L. Dan a șutat peste transversală, din apropiere, ratând o imensă ocazie!!! Iar dacă la pauză au fost nemulțumiți de arbitraj vizitatorii, acum a fost rândul ocnamureșenilor, care au reclamat faptul că portarul advers Crivăț l-a faultat pe L. Dan în respectiva fază.
*2-3, MIN. 71: P: PĂCURAR marchează din apropiere, după ce în prima fază Cîrstean a ratat șutul, gazdele solicitând ofsaid
*2-2, MIN. 56: COLTOR înscrie, șut sub bară, primul gol din acțiune al meciului, după o pasă de la Culda
*1-2, MIN. 47: CÎRSTEAN transformă, cu fentă, al treilea penalty, dictat pentru un fault comis de Cl. Marcu la P. Păcurar, fundașul gazdelor fiind eliminat!
*1-1, MIN. 42: HIDIȘAN readuce egalarea, tot din penalty, șut în vinclul stâng, obținut de A. Gherman, după un duel cu Lang, o lovitură de pedeapsă extrem de ușor acordată
*0-1, MIN. 38: penalty transformat de M. NEAGU, șut în dreapta, după un henț al lui Guț, la șutul lui P. Păcurar
*Mihai Manea: „Sunt mulțumit de jocul nostru”
„Un meci disputat, cu „de toate” și ocazii numeroase de ambele părți. Din păcate am evoluat în inferioritate numerică o repriză, dar sunt multumit de jocul făcut de noi. Am avut atitudine, îi felicit pe băieți pentru evoluția din această dispută. Nu comentez arbitrajul„, a spus Mihai Manea.
*Marius Opric: „Păcat că primim prea ușor goluri”
„Nu ajungeam să trăim emoțiile din final, dacă fructificam câteva din ocaziile avute, însă ne-am complicat. Este o victorie justă, păcat că primim prea ușor goluri. Sunt mulțumit de rezultat, este important succesul. Cetegoric ne propunem să învingem runda următoare pe Șoimii Lipova”, a menționat Marius Opric.
La prima fază a actului secund, dublă lovitură pentru CS Ocna Mureș, eliminarea lui Cl. Marcu și penalty-ul transformat de Cîrstean (47). S. Culda (52) a trimis peste transversală, din lovitură liberă de la mare distanță. Șaucă (54) a șutat din 7 metri, a parat Angeru! În minutul 61, Angeru respinge șutul lui Șuteu din 12 metri, iar apoi cugireanul a solicitat penalty!!! Vitinha (64) a tras de la 18 metri, puțin peste transversală. Dublă ocazie pentru Dican (67) – șut în L. Dan din 10 metri și apoi un al doilea, pe lângă bara dreaptă! Vitinha (78) a șutat de la 16 metri, puțin pe lângă. Val. Drăgan (87) a șutat pe centru, a prins Crivăț
Egalitate la pauză, cu proteste cugirene la cele două faze de penalty, oaspeții reclamând faptul că Guț nu a fost eliminat la hențul de pe linia porții, dar mai ales acordarea loviturii de pedeapsă din care a egalat Hidișan
Prima oportunitate a meciului. I. Grozav (11), reluare cu capul peste la o lovitură liberă executată de P. Păcurar. A. Gherman (13), scăpat singur, a tras din inetriorul careului, Crivăț a respins în corner. În minutul 28, Dican nu reușește să lovească balonul în careul mic, la o minge lungă. Peste trei minute. Dican l-a driblat pe Angeru, ieșit în afara careului mare, însă șutul-centrare a fost respins de Guț din fața porții goale. Dohotariu (33) a tras din 10 metri, în diagonală, pe lângă. După deschiderea scorului, Cl. Marcu (39) a șutat din afara careului, puțin pe lângă.
În tribune sunt în jur de 250 de spectatori, din distribuția gazdă absentând din pricina unor probleme medicale de ultim moment, Goguța și Val. Drăgan.
Ocnamureșenii au pierdut, fără a marca, ultimele două întâlniri, deși au evoluat în superioritate numerică, iar oaspeții au un succes în precedentele 5 întâlniri. În tur, sub Drăgana, cugirenii s-au impus cu 2-0, goluri Necșulescu și L. Tudor (ce nu mai fac parte din distribuția “roș-albaștrilor”).
Echipe
CS Ocna Mureș: Angeru – T. Cristea (75, F. Morar), Guț, L. Dan, Cl. Marcu – P. Man (84, Kiss), Cimpoieșu (72, Bedelean) – S. Culda, Hidișan/cpt, Coltor – A. Gherman (75, Val. Drăgan); rezerve Decean, S. Șimandi, Vaidasigan. Antrenori Mihai Manea, George Țălnar, Petre Clep.
Metalurgistul: Crivăț – Dohotariu, I. Grozav, Lang, Vărărean– Șaucă/cpt (90, G. Goronea, la primul meci din retur), Dican, M. Neagu (59, Șuteu), Vitinha (79, Dicu) – P. Păcurar – Cîrstean; rezerve Dicu, G. Goronea, Vâjdea, Itu, Buruiană, R. Voicu. Antrenor Marius Opric.
Avertismente: Cl. Marcu (9, 47), Val. Drăgan (90+1) / M. Neagu (9)*Eliminați: Cl. Marcu (47), Val. Drăgan (90+1)
Arbitri Cr. Vieru (Cisnădie), An. Buda (Hunedoara), Maria Mihai (Ștefănești) Observatori L. Szanto (Tg. Mureș), M. Ștefan (Orăștie)
Foto: Lucian Danciu
[nggallery id=7071]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
14 august 2024: Micii pasionați de ciclism din Alba Iulia, așteptați la Cursa Copiilor, din cadrul Turului României. Cum se fac înscrierile
14 august 2024: Micii pasionați de ciclism din Alba Iulia, așteptați la Cursa Copiilor, din cadrul Turului României. Cum se fac înscrierile Miercuri, 14 august, începând cu ora 14:00, în Piața Unirii din Alba Iulia, cei mici sunt așteptați la cursa copiilor organizată cu ocazia Turului României. Astfel, copiii cu vârste între 2-14 ani vor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Opinii - Comentariiacum o zi
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 3 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare