Sport
FOTO, LIVE-TEXT, CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-3 (1-1) | Derby „de Alba” nebun, cu trei goluri din penalty și două eliminări!!!
Un derby „de Alba” spectaculos pe „Stadionul Dragostei” între CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir, încheiat cu scorul de 2-3 (1-1), cu trei goluri din penalty și două eliminări (Cl. Marcu – 47, Val. Drăgan – 90+1), amfitrionii evoluând aproape o repriză în inferioritate numerică.
Cugirenii au deținut inițiativa, au condus de fiecare dată, marcând prin M. Neagu (38, penalty), Cîrstean (47, penalty), P. Păcurar (71), „Soda dragă” egalând prin Hidișan (42, penalty) și Coltor (56). Gazdele pierd al doilea meci la rând cu o conjudețeană, în vreme ce „roș-albaștrii” câștigă întâia oară sub comanda lui Opric pe terenuri străine.
Un final încins, în care Val. Drăgan (90+1) a fost eliminat pentru proteste vehemente, două galbene în cteva zeci de secunde, solicitînd penalty la o fază în care L. Dan a șutat peste transversală, din apropiere, ratând o imensă ocazie!!! Iar dacă la pauză au fost nemulțumiți de arbitraj vizitatorii, acum a fost rândul ocnamureșenilor, care au reclamat faptul că portarul advers Crivăț l-a faultat pe L. Dan în respectiva fază.
*2-3, MIN. 71: P: PĂCURAR marchează din apropiere, după ce în prima fază Cîrstean a ratat șutul, gazdele solicitând ofsaid
*2-2, MIN. 56: COLTOR înscrie, șut sub bară, primul gol din acțiune al meciului, după o pasă de la Culda
*1-2, MIN. 47: CÎRSTEAN transformă, cu fentă, al treilea penalty, dictat pentru un fault comis de Cl. Marcu la P. Păcurar, fundașul gazdelor fiind eliminat!
*1-1, MIN. 42: HIDIȘAN readuce egalarea, tot din penalty, șut în vinclul stâng, obținut de A. Gherman, după un duel cu Lang, o lovitură de pedeapsă extrem de ușor acordată
*0-1, MIN. 38: penalty transformat de M. NEAGU, șut în dreapta, după un henț al lui Guț, la șutul lui P. Păcurar
*Mihai Manea: „Sunt mulțumit de jocul nostru”
„Un meci disputat, cu „de toate” și ocazii numeroase de ambele părți. Din păcate am evoluat în inferioritate numerică o repriză, dar sunt multumit de jocul făcut de noi. Am avut atitudine, îi felicit pe băieți pentru evoluția din această dispută. Nu comentez arbitrajul„, a spus Mihai Manea.
*Marius Opric: „Păcat că primim prea ușor goluri”
„Nu ajungeam să trăim emoțiile din final, dacă fructificam câteva din ocaziile avute, însă ne-am complicat. Este o victorie justă, păcat că primim prea ușor goluri. Sunt mulțumit de rezultat, este important succesul. Cetegoric ne propunem să învingem runda următoare pe Șoimii Lipova”, a menționat Marius Opric.
La prima fază a actului secund, dublă lovitură pentru CS Ocna Mureș, eliminarea lui Cl. Marcu și penalty-ul transformat de Cîrstean (47). S. Culda (52) a trimis peste transversală, din lovitură liberă de la mare distanță. Șaucă (54) a șutat din 7 metri, a parat Angeru! În minutul 61, Angeru respinge șutul lui Șuteu din 12 metri, iar apoi cugireanul a solicitat penalty!!! Vitinha (64) a tras de la 18 metri, puțin peste transversală. Dublă ocazie pentru Dican (67) – șut în L. Dan din 10 metri și apoi un al doilea, pe lângă bara dreaptă! Vitinha (78) a șutat de la 16 metri, puțin pe lângă. Val. Drăgan (87) a șutat pe centru, a prins Crivăț
Egalitate la pauză, cu proteste cugirene la cele două faze de penalty, oaspeții reclamând faptul că Guț nu a fost eliminat la hențul de pe linia porții, dar mai ales acordarea loviturii de pedeapsă din care a egalat Hidișan
Prima oportunitate a meciului. I. Grozav (11), reluare cu capul peste la o lovitură liberă executată de P. Păcurar. A. Gherman (13), scăpat singur, a tras din inetriorul careului, Crivăț a respins în corner. În minutul 28, Dican nu reușește să lovească balonul în careul mic, la o minge lungă. Peste trei minute. Dican l-a driblat pe Angeru, ieșit în afara careului mare, însă șutul-centrare a fost respins de Guț din fața porții goale. Dohotariu (33) a tras din 10 metri, în diagonală, pe lângă. După deschiderea scorului, Cl. Marcu (39) a șutat din afara careului, puțin pe lângă.
În tribune sunt în jur de 250 de spectatori, din distribuția gazdă absentând din pricina unor probleme medicale de ultim moment, Goguța și Val. Drăgan.
Ocnamureșenii au pierdut, fără a marca, ultimele două întâlniri, deși au evoluat în superioritate numerică, iar oaspeții au un succes în precedentele 5 întâlniri. În tur, sub Drăgana, cugirenii s-au impus cu 2-0, goluri Necșulescu și L. Tudor (ce nu mai fac parte din distribuția “roș-albaștrilor”).
Echipe
CS Ocna Mureș: Angeru – T. Cristea (75, F. Morar), Guț, L. Dan, Cl. Marcu – P. Man (84, Kiss), Cimpoieșu (72, Bedelean) – S. Culda, Hidișan/cpt, Coltor – A. Gherman (75, Val. Drăgan); rezerve Decean, S. Șimandi, Vaidasigan. Antrenori Mihai Manea, George Țălnar, Petre Clep.
Metalurgistul: Crivăț – Dohotariu, I. Grozav, Lang, Vărărean– Șaucă/cpt (90, G. Goronea, la primul meci din retur), Dican, M. Neagu (59, Șuteu), Vitinha (79, Dicu) – P. Păcurar – Cîrstean; rezerve Dicu, G. Goronea, Vâjdea, Itu, Buruiană, R. Voicu. Antrenor Marius Opric.
Avertismente: Cl. Marcu (9, 47), Val. Drăgan (90+1) / M. Neagu (9)*Eliminați: Cl. Marcu (47), Val. Drăgan (90+1)
Arbitri Cr. Vieru (Cisnădie), An. Buda (Hunedoara), Maria Mihai (Ștefănești) Observatori L. Szanto (Tg. Mureș), M. Ștefan (Orăștie)
Foto: Lucian Danciu
[nggallery id=7071]

Sport
FOTO: Eșec la ultima fază! CSU Alba Iulia – RC Gura Humorului 13-18
Studenții au ratat la ultima fază o victorie istorică, prima în Liga Națională de Rugby, în compania unui oponent considerat din aceeași categorie valorică.
Multă dezamăgire și frustrare pe “Cetate” la meciul restanță din etapa a 4-a, întâlnire a cărei lovitură de începere a fost dată de rectorul Daniel Breaz, în care CSU Alba Iulia a pierdut, scor 13-18 (10-10) o confruntrare pe care au avut-o în mână, aflându-se mereu în avantaj, până în ultimele secvențe.
Amfitrionii, cu antrenorul Gicu Văcaru pe banca tehnică, s-au aflat la conducere din start, eseu marcat de Dan Băgăcean (cel care la final a primit un ceas “Tissot”, fiind desemnat cel mai bun echipier al gazdelor) și transformat de Florin Țandea. De la 7-0 s-a făcut 7-7, apoi 10-7 (penalitate Țandea) și 10-10 la pauză. Același Țandea a mai reușit o lovitură de pedeapsă pentru 13-10, în startul mitanului secund, însă finalul a fost de coșmar: egalitate în prelungiri și eseu încasat la ultima fază!!!
Cu 5 eșecuri din tot atâtea dispute în grupa A. CSU Alba Iulia primește sâmbătă, 4 iunie, de la ora 16.00, vizita campioanei Știința Baia Mare, un meci din categoria celor inabordabile, pregătindu-se de play-out (faza a doua a sezonului).. Firesc, RC Gura Humorului (două victorii stagionale) și-a adjudecat și a doua ediție a Cupei Tissot.
Sport
Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1), în returul barajului de promovare | Nici măcar remiză de consolare pentru „roș-albaștri”
În Maramureș, s-a disputat returul barajului de promovare în Liga a 2-a, între Minaur Baia Mare și Metalurgistul Cugir, un joc ce nu mai are importanță în economia calificării după ce trupa lui Ciprian Danciu a câștigat net, 4-0 în Alba.
O partidă spectaculoasă, în care vizitatorii au fost aproape de o remiză de consolare, după ce au condus în două rânduri.
*0-1, MIN. 7: UDREA a deschis scorul cu un șut din întoarcere, din 14 metri
*1-1, MIN. 46: VĂSĂLIE, intrat la pauză a egalat, după ce a depășit doi adversari și a șutat pe jos
!-2, MIN. 74: VLĂDIA, șut din interiorul careului
*2-2, MIN. 75: C. STANCIU, o altă rezervă, a scăpat în dreapta și a tras peste portar
*3-2, MIN. 90+1: C: STANCIU, șut din lovitură liberă de la 25 de metri, prin zid, R. Opric a deviat balonul în plasă
O primă repriză dominată integral de vizitatori, ce au mai avut o ocazie mare M. Lupu (32), singur cu portarul.
“O prestație superioară turului, a fost foarte mult ghinion. Sunt foarte mulțumit cum ne-am comportat. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să arătăm că la Cugir nu a fost adevărata noastră față”, a precizat Lucian Itu.
Echipe:
Minaur: Băilă – Potcoavă, M. Lazăr, Mondragon, D. Simion – Jucan, Gneba, Donca/ cpt, Chinde – P. Petre, Petran; rezerve Breban, Tand, Văsălie, Lung, C. Stanciu, R. Stănescu, D. Matei, S. Ciocan, Duruș. Antrenor Ciprian Danciu.
Metalurgistul: R. Opric – Haj (61, Al. Rus), Vlădia, Dohotariu (82, S. Itu), Vitinha – Șaucă/ cpt (82, Andriuc), Udrea, Boldea, Nicula – Selagea (61, L. Contra), M. Lupu; rezerve Perjeriu, Șuteu, P. Păcurar, L. Itu. Antrenor Lucian Itu.
Arbitri R. Lădar (Zalău), I. Brînză, M. Noroc (ambii Botoșani); rezervă M. Diaconu (Roman) Observatori Șt. Szilaghi (Satu Mare), V. Rad (Arad)
Sport
CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda 3-7 (2-3), la ultima reprezentație!!! O nouă dezamăgire, a 4-a înfrângere la rând!!!
Soda dragă” a terminat stagiunea în genunchi, pierzând la un scor de maidan în fața fanilor, precum un boxer ce abia așteaptă gongul pentru a scăpa de „KO”. Ocnamureșenii au dezamăgit la ultima reprezentație internă, eșec lamentabil în compania ‘lanternei roșii’, formație retrogradată de câteva etape. În dreptul echipei lui Paul Ciucă s-au înșirat înfrângerile rușinoase, aceasta fiind a 4-a la rând. Ultimele 6 etape au adus amfitrionilor un singur punct, finalul sezonului fiind o adevărată binecuvântare pentru o grupare prăbușită. Singura consolare după această ieșire dezolantă din scenă: debutul juniorului Răzvan Oprinca (16 ani), în Liga a 3-a.
„Final de sezon, locul 7, obiectiv indeplinit. Ocna Mureș va avea si la anul echipă în Liga a 3-a. Ce va fi mai departe, numai Dumnezeu știe„, a transmis Paul Ciucă.
*0-1, MIN. 11: Fl. DAN a deschis scorul cu un șut din centrul careului
*1-1, MIN. 16: CEACA a egalat cu o reluare din fața porții
*1-2, MIN. 21: FL. DAN, din penalty
*2-2, MIN. 24: VASINC a restabilit egalitatea, după o preluare și un șut din 8 metri
*2-3, MIN. 38: BUDIN aduce iarăși avantajul de partea oaspeților, cu un șut din unghi, peste portar, balon deviat
*2-4, MIN. 50: VEREȘ, șut la colțul lung
*3-4, MIN. 59: CIOARGĂ a înscris cu un șut din careu
*3-5, MIN. 68: VEREș realizează dubla, cu un șut din propria jumătate!
*3-6, MIN. 83: CIMPOIEȘU, fostul echipier al gazdelor, a marcat pe contratatac, cu un șut la colțul lung
*3-7, MIN. 90: FL. DAn a realizat tripla.
O întâlnire peste care adie aerul de vacanță, miza fiind doar orgoliul echipei conduse de Paul Ciucă în compania unui oponent deja resemnat și retrogradat (3 eșecuri la rând). Ocnamureșenii încheie al doilea sezon consecutiv pe a treia scenă, dar au de luat o revanșă în plan moral, după seria dezamăgitoare din ultimele 5 jocuri (trei înfrângeri la rând, un punct și un gol, 1-15 golaveraj!).
Echipe:
CS Ocna Mureș: An. Anghel – Pintilie (60, Al. Kiraly), Haiduc, D. Lupșan (55, Guț), Cunțan – Al. Giurgiu – Cioargă (76, Longodor), Socaci/ cpt, Vasinc, Căt. Creț (75, Oprinca) – Ceaca (46, Coltor); rezervă Ed. Mihail, Ov. Truță, Ognean. Antrenor Paul Ciucă.
Sticla: Pîrv – Dioșan/ cpt , Berkeczi, Cimpoeșu, Manu – Saroși, Cobârzan, Budin, VereșFl. Dan, G. Goronea; rezerve Borz – Al. Balaș, Pătraș, Szanto, Cocoară, D. Pavel, Benedic, Novalyi, Al. Savu. Antrenor Artur Podar.
Arbitri A. Fodor (Deva), Al. Turian, I. Cozorici (ambii Zalău), Observatori Cr. Rusu (Focșani), T. Biriș (Hunedoara)
Foto: Tavi MACARIE
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Sportacum 24 de ore
CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda 3-7 (2-3), la ultima reprezentație!!! O nouă dezamăgire, a 4-a înfrângere la rând!!!
-
Sportacum 24 de ore
FOTO: Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj 3-3 (1-1) | După retrogradarea în Liga a 4-a, ne revedem în Liga a 3-a…
-
Sportacum 24 de ore
Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1), în returul barajului de promovare | Nici măcar remiză de consolare pentru „roș-albaștri”
-
Actualitateacum 7 ore
ALERTĂ METEO: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și grindină, în județul Alba. Zonele vizate
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
FOTO VIDEO| Cum se băteau monedele de aur sau argint pe vremea romanilor, în vechiul oraș Apulum. Tânăr: „Valora în jur de cinci beri”
-
Actualitateacum 2 ore
29 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Rețeta lui Chef Toma, bucătarul Cetății Alba Carolina, pentru o băutură perfectă din sirop de soc și vin roșu: „A ajuns să se consume în marile restaurante”
-
Actualitateacum 19 ore
FOTO| Tinerii din Lunca Mureșului s-au întâlnit azi, la o dezbatere pe tema „CE IȚI DOREȘTI PENTRU COMUNITATEA TA?”
-
Actualitateacum 18 ore
De 30 de ani ne chinuim să facem agricultură: În ce măsură își poate hrăni statul român propriul popor în cazul unei crize alimentare
-
Actualitateacum 17 ore
INCENDIU în Ighiu: Un atelier de tâmplărie a luat foc. Pompierii au intervenit
-
Actualitateacum 4 ore
Câți bani primesc senatorii României: Mii de euro pe lună și dacă ocupă și funcții în Parlament, indemnizația lunară crește