1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni. Tradiții și obiceiuri populare românești, de „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor”

Pe 1 Mai, românii sărbătoresc „Armindenul”, simbol al vegetației care proteja recoltele și animalele. În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor” și semnifica începutul verii.

Armindenul se serbează pentru rodul pământului, că să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoși, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel și caș și se bea vin roșu cu pelin.

Armindeni are două variante distincte, una fiind de origine păgână, străveche, cealaltă, o legendă cu reminiscențe creștine. Și una și alta au la bază creanga verde care se pune la ușa casei sau la fereastră. În unele zone ramura verde se punea – și încă se mai pune –inclusiv la grajdul animalelor. Acestă ramură are rolul de a proteja gospodăria de strigoi, de grindină, în general de rele.

Pentru a reuși însă, era nevoie ca gospodinele să nu lucreze nimic în ajun de Armindeni. Dimineață, oamenii se spală cu rouă (de sănătate). Tradiția spune că acum se pun ramuri verzi la porți, pentru noroc și belșug; la casele cu fețe se pun puieți de mesteceni în fața porții.

Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației care proteja recoltele și animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou.

În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru că oameni și animale, deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.

”Prin unele zone mai există și astăzi obiceiul ca feciorii să se ducă în pădure și să culeagă o ramură verde de fag, de stejar, de salcie, sau dintr-un arbore care se numea chiar Arminden. La miezul nopții împlântau ramura sau chiar arborele luat din pădure la casele fetelor de care erau îndrăgostiți.Trebuie menționat faptul că aceste ramuri erau lăsate peste an până cădeau pur și simplu, sau până când se făcea grâul care era măcinat, din acel grâu făceau o pâine și toți casnicii, toți membrii familiei mâncau din această pâine cu gândul că vor avea noroc pe tot parcursul anului. Abia apoi era îndepărtată ramura de Armindeni”, ne-a explicat Ciprian Voicilă, sociolog în cadrul Muzeului Țăranului Român din București.

Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp. În satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat. Creangă verde o așază feciorii noaptea, fără să fie văzuți. Cei la casa cărora s-a pus Arminden trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus și să le dea de băut.

Un alt obicei popular este cel al fripturii de miel, udat, ca să spunem așa, cu vin pelin. Sărbătoarea Armindeni mai este cunoscută și sub numele de ”Ziua pelinului” sau… ”Ziua bețivului”. În străvechime, Dionisos, zeul vinului, era, nu-i așa, și zeul vegetației în Balcani – inclusiv Dacia!

Obiceiul amintește de prigonirea lui Iisus

Rolul Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele), dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însă, a două zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. Pentru că în această zi se sărbătorește și „ziua boilor”, aceștia nu se folosesc la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.

Venită din străvechime, sărbătoarea și-a pierdut denumirea inițială și -potrivit lingviștilor– sub influența bisericii a preluat termenul „armindeni” din slava veche: „Ieremii nidini” (ziua lui Ieremia). Relicte ale unor ritualuri magice de fertilitate și belșug situează Sărbătoarea Armindenului sub semnul unei străvechi divinități a vegetației, substitutul ei fiind reprezentat printr-un un pom curățat de crengi și împodobit cu flori și spice de grâu (Arminden) sau prin ramuri înfrunzite, puse cu scop apotropaic la intrarea în curte, în casa, în grajdul animalelor. În unele sate, se împodobesc cu crengi de mesteacăn porțile caselor unde sunt fete de măritat. În alte părți, se organizează adevărate serbări câmpenești iar oamenii poartă la ei frunze de pelin pentru a alunga strigoii, ielele și duhurile rele.

Copacul lui Mai și semnificația ramurilor verzi

Chiar dacă obiceiul „Armindenul” vine din străvechime, se regăsește și în povestirile creștine care evocă prigonirea lui Iisus. Se spune că atunci când oamenii lui Irod începuseră să omoare copiii, puneau câte o ramură verde la poartă pentru a știi de unde să continue măcelul. A doua zi însă, la toate porţile caselor au apărut crenguțe înverzite, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe pruncul Iisus. În satele noastre creanga poartă numele de „Steag”, „Sânjor”, „Prepeleac”, „Armindean”, „Lemn” sau „Stâlpar”, este tăiată întotdeauna de un bărbat şi, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, constituie „un substitut al zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor şi holdelor semănate”. În unele zone, se ridică în mijlocul satului un copac sau o prăjină împodobită, amintind de cultul străvechi al arborilor totemici. Vorbim, de fapt, despre o reprezentare arhaică a unui prototip universal – „Pomul Vieţii”. I se mai spune și „Copacul lui Mai” sau „Arbore de Mai” și, prin confecționarea lui, omul are posibilitatea de a participarea la reînvierea vegetaţiei, a vieții și a lumii.

Ziua Bețivilor

„Ziua de Arminden” sau „Ziua Pelinului” se sărbătorește în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova la 1 mai, în Ţara Lăpuşului de Rusalii, iar în Muntenia şi Oltenia pe 23 aprilie, de Sângiorz. În toate aceste locuri, pe lângă împodobirea cu ramuri verzi, Armindenul aducea și organizarea de petreceri câmpenești la care se bea vin roșu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. În vechime, cea mai temută dintre ele, ciuma, putea fi alungată doar în această zi și numai cu frunză de pelin: Frunză verde de pelin / Iată-ne la Armendin,/ Beau mesenii şi mănâncă,/ Şi de ciumă nu li-i frică! (S.Florea Marian,1899). Ziua este considerată „începătorea verii” și se ține pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor, pentru ca oamenii „să intre cu sănătate în vară”. Astăzi se bea vin roșu cu pelin pentru a fi “puternic și rumen în obraji”. Pentru că, de multe ori s-a întrecut măsura, i s-a mai spus (pe lângă „Ziua Pelinului”) și „Ziua Bețivilor”.

Magia pelinului

De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoană, la fereastră, în aşternuturi, și sub prag. Pelinul este o plantă magică, apotropaică, folosită frecvent în farmacopeea populară. Cules de descântătoare la date și ore bine definite, în locuri tainice și într-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindecă frigurile, durerile de stomac, de cap, de măsele, tusea, umflăturile, bolile de ochi, precum și stări ce nu pot fi explicate precum „luatul din Căluș” sau „luatul din Rusalii”. Fermecătoarele fac din el mături, pentru a le folosi ulterior la „vrăjile de întors ursitul” și de „alungat boala”. Acesta nu trebuie confundat cu „pelinul-de-mături”, numit și „pelinul-de-pureci” sau „pelin-prost”, din care oamenii fac mături pentru a-și mătura casele.

Sursa: libertatea.ro, iuliagorneanu.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI