FOTO/Pe DJ 107 K Galda de Jos-Întregalde, podețe ”MODERNIZATE” de Dorel, înguste, pentru a putea trece doar două căruțe una pe lângă alta
Vineri, 29 martie, președintetele ALDE Alba, Ioan Lazăr, în cadrul unei conferințe de presă, a pezentat situația dezatruoasă a Drumului Județean 107 K, Galda-Întregalde. Începute în octombrie anul trecut, în primăvara acestui an lucrările s-au sistat
”Comuna Întregalde, din județul Alba, din Uniunea Europeană, nu are niciun metru de șosea. Ar trebui să facem și un metru de șosea acolo, să vadă și cetățenii din Întregalde cum arată șoseaua, dar consider că se se poate interpreta că o facem numai în interes electoral, pentru că se apropie alegerile europarlamentare.
Această comună nu este de interes electoral. Are foarte puțini locuitori, iar pe mai marii Consiliului Județean, pe dl Ion Dumitrel, nu îl interesează pentru că nu există interes electoral. Despre amenajarea acelui drum s-a tot discutat. Au început am lăsat-o baltă, iar au început, iar au lăsat-o baltă. În urmă cu 2-3 zile, iar au lăsat-o baltă. În iarnă au vopsit ceva. Au început să lucreze în primăvară la niște gabioane, au montat niște podețe, nistre tuburi. Mai lipsea o tăbliță cu Dorel. Dorel care lucrează la drumuri. Proiectul a fost greșit.
M-am documentat, și eu și firma care a proiectat, firma care a asigurat dirigenția de șantier. Firma de proiectare este o firmă din București. Nu știm de ce. Au câștigat licitația. S-ar putea să nu fie o firmă de casă a Partidului Democrat. Dirigenția de șanrier este asigurată de o societate din Târgu Mureș.
Drumul a fost greșit proiectat. Acele podețe sunt greșit proiectate. Ele sunt doar de 5 m, iar drunul are o lățime mult mai mare. Sunt înfipți în pământ 4 țăruși, vopsiți cu o culoare portocalie, iar în stânga și în dreapta drumului gropi foarte mari. Este trist că nimeni nu s-a sesizat și nu s-a atres atenția executantului.
Dânșii dacă și-au dat seama că proiectul este greșit nu a oprit lucrarea. Au montat șase podețe. Sunt curios cine plătește acele tuburi, manopera și pentru că nu pot fi lăsate acolo, dacă lucrările s-au sistat. Nici gavioanele nu corespund cerințelor drumului de acolo.
Nu vreau sa arunc vina pe domnul primar pentru că dânsul nu poate face singur, fără ajutorul Consiliului Județean. Vina cea mai mare este a Consiliul Județean și a președintelui Consiliului Județean care arată chiar dezinteres și dispreț.
Anul trecut au dat asigurări că va fi o perioadă de repaus în care nuv or putea lucra pentru că broaștele din acea zonă depun ouăle. Consider că firma putea lucra în localități, pentru că este zona protejată este într-o anumită lungime a văii. Cert este că lucrările au încetat și nu știm când se vor relua”, a spus Ioan Lazăr.
DJ 107 K Galda de Jos-Întregalde modernizat de către Consiliul Județean Alba a intrat în reabilitare din luna octombrie a anului trecut. Proiectul de modernizare a drumului judetean DJ 107K, consta în: refacerea structurii rutiere, modernizarea si consolidarea ei, asigurarea scurgerii apelor prin executia de santuri de pamant, santuri betonate, podete tubulare, lucrari de consolidare a terasamentelor prin executia de ziduri de sprijin din gabioane, executia de poduri noi, asigurarea sigurantei circulatiei (indicatoare, marcaje, parapeti metalici, etc.).
Până aici, cel puțin în acte, totul e bine și frumos. În teren, însă, Dorel a lovit din nou! Podețele sunt foarte înguste, astfel încât nu permit trecerea a două mașini, una pe lângă cealaltă. Probabil, Consiliul Județean Alba, beneficiarul lucrării, face o restaurare a drumului la epoca pe care o credeam de mult apusă, când pe acest drum se circula doar cu căruța, platforma podețelor permițând doar trecerea, una pe lângă cealaltă, a două astfel de vehicule arhaice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Elena Indrei din Alba Iulia, sărbătorită la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani: A primit tort și flori
FOTO | Elena Indrei din Alba Iulia, sărbătorită la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani: A primit tort și flori Doamna Elena Indrei din Alba Iulia a fost sărbătorită luni, 3 februarie 2025, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Reprezentanții administrației locale i-au dus tort și flori. Citește și: FOTO | Horja […]