Varicele nu sunt doar o problemă estetică!
Boala varicoasă afectează la ora actuală mai mult de 45% din populaţie, fără a socoti şi dilataţiile venoase mici (teleangectazii, spider veins) care brăzdează coapsele, atât de inestetice când se pune problema mersului la plajă- care urcă procentul până aproape de 65%.
Din păcate această boală reprezintă mult mai mult decât un dezavantaj estetic, datorită complicaţiilor pe care le antrenează în timp precum senzaţia de greutate, durerea şi umflarea gambelor, tromboflebita varicoasă, tulburări de pigmentare a pielii, şi în final ulcerul varicos – rana care nu se vindecă niciodată.
Cauza determinantă este apariţia unui defect în structura valvelor din interiorul venelor, care permite modificarea direcţiei de circulaţie a sângelui venos, ce rămâne blocat şi determină apariţia venelor dilatate.
Opţiunea chirurgicală clasică?
În trecut, pacienţii cu dilataţii varicoase importante nu aveau o altă opţiune decât tehnicile chirurgicale clasice, care, pe lângă spitalizare, durere, pierdere importantă de sânge şi anestezie, prespun strippingul, adică smulgerea venei în totalitate. Doar venele de dimensiuni mici puteau fi tratate prin scleroterapie, adică injectarea unei substanţe în venă care determină distrugerea peretelui venos, colabarea şi dispariţia venei.
Cum se tratează varicele fără operaţie în clinicile LaurusMedical? Ce este UGS (scleroterapie ghidată ultrasonografîc)?
Astăzi, datorită noii tehnologii UGS (scleroterapia ghidată ultrasonic), pot fi tratate prin scleroterapie, fără a fi necesară operaţia chirurgicală, şi venele mari, deoarece această metodă presupune injectarea precisă, ghidată echografic a agentului sclerozant direct în vena afectată, de multe ori greu de abordat.
Medicul se foloseşte de ghidarea ultrasonică în momentul injectării, având la dispoziţie o imagine de mare acurateţe care îi permite să injecteze cu mare precizie agentul sclerozant în vena afectată, asigurând astfel UGS o rată foarte mare de succes. Pot fi astfel tratate vene localizate profund, care altfel ar fi necesitat intervenţia chirurgicală.
Vor dispărea imediat venele?
De obicei, simptome comune ale bolii varicoase ca durerea în gambă, senzaţia de greutate, dispar imediat. UGS (scleroterapia ghidată ultrasonic) are ca şi consecinţă colapsul progresiv al venei care, practic, nu mai este varicoasă după tratament.
O îmbunătăţire de 80% a aspectului apare de regulă în primele 2 săptămâni; totuşi poate să treacă ceva timp până la completa dispariţie a dilataţiilor venoase.
La jumătate din cazuri o singură şedinţă de tratament poate fi suficientă, pentru celelalte două treimi fiind necesare 2-3 şedinţe de tratament.
În medie, 1-2 şedinţe terapeutice sunt suficiente să rezolve problema venoasă permanent.
Poate UGS să elimine permanent varicele?
Venele care au fost tratate efectiv nu se vor mai reface. Totuşi, în rare cazuri, recidiva poate apărea pe fond ereditar, de regulă având un grad evolutiv scăzut.
Scleroterapia asistată ultrasonografic UGS permite tratamentul definitiv al varicelor fără a se apela la chirurgie.
Avantajele şi beneficiile tratamentului bolii varicoase prin UGS scleroterapie asistată ultrasonografic:
– nu necesită intervenţie chirurgicală
– nu necesită anestezie – este nedureroasă
– nu există cicatrici postoperatorii şi nici fire de sutură (copci)
– nu necesită absenţă de la serviciu / concediu medical
– pacientul poate să îşi desfăşoare activităţile zilnice obişnuite
Cât durează refacerea după tratament?
În general pacienţii se pot întoarce la activitatea normală imediat după tratament, inclusiv la serviciu sau pot călători imediat direct de la clinică.
Este totuşi recomandat ca timp de 2 săptămâni după şedinţa terapeutică să se evite ridicarea greutăţilor mari şi activităţi fizice intense.
Se poate trata şi ulcerul varicos?
Ulcerul varicos este o complicaţie a bolii varicoase severă, o rană care nu se vindecă de la sine fără tratament şi care expune pacientul la complicaţii infecţioase grave. Tratamentul varicelor prin UGFS acţionează asupra cauzei ce duce la această complicaţie asigurând vindecarea rănii.
În plus folosirea pansamentelor hidroactive grăbeşte procesul de vindecare a plăgii.
Terapia hidroactivă susţine şi accelerează mecanismele de vindecare normale, fiziologice (proliferarea celulară în mediul umed) prin: profilaxia infecţiei şi/sau reducerea încărcării microbiene, prevenirea apariţiei necrozelor sau debridarea autolitică a celor existente, managementul exsudatului în vederea îndepărtării secreţiilor în exces şi menţinerea unui echilibru hidric optim.
Terapia hidroactivă este un concept de tratament care presupune vizite periodice la clinica unde medicul efectuează manevre de aseptizare, debridare, toaletare a plăgii, după care decide folosirea unui anumit tip de pansament hidroactiv, ce completează şi desăvârşeşte manevrele medicale terapeutice efectuate. În funcţie de evoluţia locală, strategia terapeutică se adaptează din mers, apelând la paleta largă de tipuri de pansamente hidroactive.
Tratăm cu succes şi alte tipuri de plăgi cronice, cu impact major, spre exemplu la pacienţii cu plăgi diabetice, unde s-a reuşit prevenirea în multe cazuri a amputaţiei falangelor sau chiar a membrelor.
Pentru mai multe detalii despre tratament şi consultaţii sunaţi la numărul 0264/434888 pentru filiala LaurusMedical Cluj Napoca sau la 0254/202888 pentru LaurusMedical Deva.
Mai multe informaţii găsiţi la adresa web www.laurusmedical.ro.
Scopul nostru, în clinicile LaurusMedical, este să tratăm venele varicoase, să ajutăm pacientul să prevină recidiva acestora, şi să îi asigurăm toată asistenţa şi tot sprijinul în eventualitatea apariţiei unor noi probleme venoase.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Data pentru un posibil nou tur I al alegerilor prezidențiale, anunțată de președintele Autorității Electorale Permanente
Data pentru un posibil nou tur I al alegerilor prezidențiale, anunțată de președintele Autorității Electorale Permanente Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat vineri, 29 noiembrie 2024, faptul că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie 2024, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 8 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte