Cugireanul Emanuel Codrea (Unirea Alba Iulia), transferat la FCSB
Fundașul de bandă strânga Emanuel Codrea (a înplinit 15 ani în 6 februarie), a fost achiziționat de FCSB, echipă cu care s-a pregătit în ultimele două săptămâni. Negocierile s-au încheiat astăzi, după discuții între conducerile celor două cluburi, iar jucătorul originar din Cugir va rămâne la juniorii Under 15 ai formației din Capitală.
În continuare, Unirea Alba Iulia va deține un procent din drepturile federative asupra jucătorului, în cazul unei vânzări ulterioare.
Este al doilea tânăr jucător cedat de Unirea Alba Iulia în această iarnă, după R. Ivan (ajuns la UTA Arad). Emanuel Codrea a fost rezervă în ultima etapă a turului Ligii a 3-a, la partida Unirii cu Crișul Chișineu Criș.
*”Un vis din copilărie, care se împlinește acum”
„Transferul la această echipă reprezintă un vis din copilărie, care se împlinește acum, dar mai e nevoie să muncesc și să învăț. Sper să confirm încrederea pe care mi-au arătat-o FCSB și oamenii de aici. E o dublă mândrie să fiu aici și la echipa națională. Mulțumesc părinților mei care m-au susținut și m-au incurajat în permanență în toți acești ani, dar și tuturor fraților mei, mai ales celor care m-au motivat să muncesc pentru a deveni din ce în ce mai bun sportiv, la fotbal și karate, mă refer la Marian și Mario. În primul rând doresc să mulțumesc cluburilor care m-au format până acum și persoanelor implicate. Îmi vin în minte două persoane care m-au ajutat foarte mult, antrenorii Alexandru Kilin de la Cugir și Gică Bran de la Unirea Alba Iulia, dar și președinților Călin Mureșan de la CSO Cugir și Mihai Dăscălescu, de la Unirea Alba Iulia, ce m-au sprijinit. Trebuie să-i mulțumesc și profesorului Petru Moga de la LPS Sebeș, dar și coechipierilor mei de la Cugir, Sebeș și Unirea, pentru că am avut plăcerea, bucuria și onoarea de a juca alături de ei. În ultima vreme a fost o decizie grea de luat dintr-un anumit punct de vedere, întrucât am lăsat în urmă oameni care m-au ajutat și mă definesc”, a explicat Emanuel, după parafarea documentelor între cluburi.
Din vara anului trecut este membru al Lotului Național de Fotbal U15 al României, respectiv în Reprezentativa Under 15 a României, formată în urma unui an de selecții, în cadrul Turneului Speranțelor 2017-2018, a trialurilor interne și a celor externe.
Emanuel joacă fotbal de la 5 ani, vârstă de la care practică și un alt sport, karate, având deja centura neagră. A mai jucat în carieră la CSO Cugir, Metalurgistul Cugir, LPS Sebeș și Unirea Alba Iulia, la care a ajuns acum un an, a mai practicat tenisul cu Gheorghe Hârciagă și dansurile moderne cu Sergiu Prodan.
Cu CSO Cugir a câștigat trofeul Gheorghe Ene și Gheorghe Ola, județean și zonal, cu LPS Sebeș a fost campion județean și s-a calificat la etapa zonală desfășurată la Simeria în sezonul 2016/2017, iar cu Unirea Alba Iulia a fost campion județean și s-a calificat la etapa zonală desfășurată la Arad în sezonul 2017/2018 și s-a calificat în faza zonală a Grupei Elitelor U15 în sezonul actual 2018/2019.
*Familie de fotbaliști
Din vara anului trecut a fost curtat de o serie de cluburi, printre care FCSB, Universitatea Craiova, Academia „Gheorghe Hagi”, „U” Cluj, Luceafărul Cluj, Academica Clinceni sau UTA. Alți trei frați de ai săi joacă fotbal, Marian (1999) – în Liga a 3-a la FC Avrig (campion european la karate), Mario – la Unirea Alba Iulia Under 19 (din 2001) și Paul – la Metalurgistul Cugir Under 15 (2005)
Sursa foto: Viorel CODREA
[nggallery id=6781]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – CSC Șelimbăr și CSU Alba Iulia – Unirea Ungheni, în Cupa României | În 14 august, dueluri cu divizionare secunde
CSM Unirea Alba Iulia – CSC Șelimbăr și CSU Alba Iulia – Unirea Ungheni, în Cupa României | În 14 august, dueluri cu divizionare secunde Cele două reprezentante ale Albei în turul al treilea al Cupei României au parte de dueluri de foc cu divizionare secunde, miercuri, 14 august, la ora 17.30. Pe „Cetate”, CSM […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
4 august 1919, armata română intră în centrul Budapestei, pentru a înlătura regimul bolşevic a lui Bela Kun. Soldaţii români au pus opinca pe Parlamentul din Budapesta
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare
-
Sportacum 2 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva