Grefierii se pregătesc de proteste care pot duce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete. Ce nemulțumiri și solicitări au
Grefierii se pregătesc de mișcări de protest care pot duce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete. Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial enumeră într-un comunicat de presă transmis, joi, problemele cu care se confruntă această categorie profesională, alături de o listă de revendicări:
”Personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete este alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT, iar personalul conex este format din agenţi procedurali, aprozi şi şoferi şi reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistem, aproximativ 8000 de persoane.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat la Federaţia PUBLISIND (Federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Administraţie Publică) sindicat care reprezintă mai mult de 50% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în colaborare cu
Sindicatul SindJust Bihor, afiliat la Federaţia PUBLISIND, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul Curţii de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea;
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiţie „Grefierul” Alba, afiliat la Federaţia PUBLISIND, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul Curţii de Apel Alba-Iulia;
Sindicatul Dreptatea Bacău, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul Curţii de Apel Bacău şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizaţie sindicală constituită la nivelul Curţii de Apel Galaţi,
În raport de intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018 prin care au fost adoptate o serie de măsuri care vizează şi categoria noastră profesională,
Având în vedere adoptarea ordonanţei nr. 3 din data de 8 februarie 2019 publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 106/12.II.2019, înţelegem să facem următoarele precizări:
1. Salariile personalului auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete au fost greşit calculate la momentul elaborării legii salarizării, respectiv coeficientul prevăzut în grila de salarizare, anexă la Legea nr. 153/2017, este calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică decât cea rezultată din aplicarea legilor de salarizare succesive, începând cu anul 2008 şi până în prezent;
– Consecinţa acestei greşeli o constituie faptul că aproximativ 80% din grefieri, respectiv personalul cu o vechime mai mare de 5 ani în specialitate, are salariul plafonat până în anul 2022.
2. Personalul auxiliar de specialitate reprezintă singura categorie profesională al cărui salariu net nu a fost majorat cu procentul de 25% astfel cum s-a prevăzut în legea salarizării, de majorări salariale beneficiind numai anumite funcţii din interiorul categoriei, respectiv grefierii cu vechime în specialitate mai mică de 5 ani, grefieri-arhivari, grefieri-registratori şi personalul conex, precum şi funcţiile de conducere, care reprezintă aproximativ 20% din totalul angajaţilor şi numai etapizat pentru anii 2019-2022.
– Consecinţa directă o constituie instituirea unei discriminări directe între funcţiile care compun categoria noastră profesională, precum şi faţă de celelalte categorii socio-profesionale.
3. Cuantumul total al sporurilor la care este îndreptăţit personalul auxiliar de specialitate şi conex, în conformitate cu dispoziţiile legii salarizării, este acordat diferenţiat de către angajatori, în prezent existând o salarizare neunitară între funcţii care au acelaşi grad, gradaţie şi vechime, deşi personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă, aspect sesizat de două ori de fostul Ministru al muncii şi justiţiei sociale.
– Limitarea cuantumului sporurilor cel mult la nivelul acordat în luna decembrie 2018, înseamnă, pe de o parte, blocarea oricăror demersuri efectuate în încercarea de a înlătura discriminarea instituită, iar, pe de altă parte, deschide calea angajatorilor care au acordat procentul integral al sporurilor în raport de dispoziţiile Legii nr. 153/2017, de a diminua cuantumul acestora, ceea ce înseamnă scăderea salariilor cu până la 15%.
4. Modul eronat de calcul al salariilor de bază pentru categoria noastră profesională a fost recunoscut, atât prin decizii administrative, cât şi, în paralel, prin hotărâri judecătoreşti, definitive, Guvernul însă refuză o intervenţie legislativă pentru corectarea coeficienţilor din grilă.
– OUG nr. 114/2018 cuprinde prevederi relative şi la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea categoriei noastre profesionale, inclusiv în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a acestor sume, ceea ce conduce la o dublă discriminare, cu atât mai mult cu cât modul greşit al salariilor subzistă din anul 2015, iar plata acestor drepturi ar putea constitui o îndreptare parţială a prejudiciului adus.
– OUG nr. 6/2019 vine si eşalonează plata retroactivă a drepturilor salariale recunoscute prin decizii administrative ca urmare a neaplicării sau aplicării eronate a legilor de salarizare succesive.
5. Începând cu luna ianuarie 2019, categoria noastră profesională, alături de alte categorii din sistemul bugetar, beneficiază de dreptul la acordarea indemnizaţiei de hrană prevăzută de art. 18 din Legea nr. 153/2017.
– Există situaţii în care indemnizaţia de hrană nu a fost acordată sau a fost acordată în alt cuantum decât cel prevăzut de lege.
– Acordarea indemnizaţiei de hrană afectează acordarea sporurilor de care beneficiem, în condiţiile legii, sub aspectul cuantumului, întrucât este inclusă la calculul procentului de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017 în care trebuie să se încadreze ordonatorii de credite.
– Astfel, ordonatorii de credite vor avea de ales între neacordarea indemnizaţiei de hrană şi păstrarea sporurilor sau acordarea indemnizaţiei şi acordarea în procent mai mic a sporurilor, pe măsură ce personalul va atinge nivelul salariului de încadrare prevăzut pentru anul 2022 şi, implicit, aplicarea legii salarizării, concret, scăderi salariale cu până la 15%.
– Indemnizaţia de hrană trebuie să fie exceptată de la calculul procentului de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017 în care trebuie să se încadreze ordonatorii de credite care au calitatea de angajatori pentru categoria noastră profesională, acordarea acesteia şi schimbarea modului de impozitare reprezentând o măsură electorală si un artificiu fiscal, pentru bugetari.
6. În perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
– Este de notorietate faptul că specificul activităţii personalului auxiliar de specialitate, la care se adaugă volumul de activitate din instanţe şi parchete, implică efectuarea de ore suplimentare.
– Potrivit evidenţelor, munca suplimentară efectuată de personalul auxiliar de specialitate depăşeşte cu mult cele 360 de zile prevăzute de Codul muncii, iar activitatea specifică nu permite compensarea acestora nici măcar cu timp liber corespunzător.
Având în vedere informaţiile apărute în presă în ultimele zile privind existenţa unor proiecte de legi pentru abrogarea pensiilor speciale, facem următoarele precizări:
Personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete nu beneficiază de pensie specială, ci de pensie de serviciu, ca recunoaştere a zecilor de ani în care şi-au desfăşurat activitatea în slujba justiţiei, într-un regim de interdicţii şi incompatibilităţi pe care alte categorii profesionale nu îl au, însă, beneficiază de pensie „specială”.
Având în vedere regimul juridic al interdicţiilor şi incompatibilităţilor instituite de lege în sarcina noastră, salariul constituie singura sursă de venit, discriminatoriu faţă de alte categorii profesionale care îşi pot completa veniturile din alte surse, cu atât mai mult cu cât, astfel cum am arătat anterior, salariul de încadrare este, pe de o parte, greşit calculat, iar, pe de altă parte, plafonat (îngheţat), deja, la nivelul prevăzut de lege pentru
anul 2022.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete „În înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenta acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea”.
Singura „facilitate” de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate este reducerea vârstei de pensionare faţă de vârsta standard prevăzută de lege, întrucât stagiul de cotizare de 25 de ani în condiţiile de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi uzura psihică justifică acordarea pensiei de serviciu, nefiind vinovaţi grefierii pentru eliminarea grupelor de muncă sau neincluderea acestei categorii ca desfăşurând activitatea în grupă de muncă, cu consecinţele legale ce decurg de aici sub aspectul reducerii vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare în grupă de muncă.
Mai mult, întreaga categorie profesională numără aproximativ 8000 de persoane, iar de pensie nu ajung să se bucure decât câteva sute de grefieri, restul, fie decedează în activitate, fie la câteva luni după ce ating pragul de vârstă instituit de lege pentru pensionare.
Activitatea desfăşurată de grefieri în instanţe şi parchete este supusă unei uzuri psihice, dar mai ales fizice, şi ne referim aici la anticele maşini de scris cu o greutate medie de peste 6 kg şi care au fost cărate efectiv pe braţe de aceştia, dublate de zecile şi sutele de volume ale dosarelor de urmărire penală şi miile de dosare aflate pe rolurile instanţelor, care au avut onoarea să fie cărate în cărucioare abia în ultimii 5-10 ani… Iar, în ultima perioadă de programe statistice şi de înregistrare a şedinţelor de judecată. Şi urmează dosarul electronic, anunţat de ministrul justiţiei.
Ca să nu mai vorbim de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea şi care nu corespund din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă sau despre lipsa arhivelor şi nivelul ridicat de bacterii şi modul în care sunt depozitate dosarele „manipulate”. tot de grefieri, fie ai arhivari, registratori sau de şedinţă.
Cu atât mai mult, legea „conferă” grefierilor statutul de „privilegiaţi” prin instituirea unui regim de interdicţii şi incompatibilităţi (vezi art. 77 din lege).
Astfel, spre deosebire de alte categorii de bugetari, personalului auxiliar de specialitate îi este interzisă desfăşurarea oricăror alte activităţi, cu excepţia celor didactice, salariul reprezentând singura sursă de venit, iar acordarea pensiei de serviciu după o activitate de cel puţin 25 de ani în sistem nu poate fi privită ca un beneficiu „special”.
Mai mult, sistemul judiciar din România trebuie să evolueze inclusiv în ceea ce priveşte profesia de grefier şi rolul acesteia la înfăptuirea actului de justiţie, în prezent, aproximativ 90% din grefieri sunt absolvenţi de studii superioare juridice, iar, prin intrarea în vigoare a noilor coduri au fost transferate o serie de atribuţii de la magistraţi către grefieri.
Prin urmare, creşterea rolului grefierului în înfăptuirea actului de justiţie trebuie să fie privită şi prin asigurarea unei salarizări corespunzătoare, prin raportare directă tocmai la regimul de interdicţii şi incompatibilităţi şi desfăşurarea activităţii în condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, precum şi pentru asigurarea unei stabilităţi în sistem, prin intermediul unei pensii de serviciu.
Faţă de aceste considerente, la solicitarea membrilor şi în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizaţiei noastre sindicale, înţelegem să
INFORMAM PUBLIC
că nerezolvarea problemelor cu care se confruntă categoria noastră profesională, precum şi adoptarea unui act normativ, indiferent de forma pe care o va îmbrăca şi care va produce efectele mai sus enumerate, vor genera mişcări de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete.
Calendarul şi forma mişcărilor de protest vor fi anunţate ulterior, în raport de poziţia pe care o vor adopta factorii decidenţi în raport de aspectele anterior menţionate.
În vederea soluţionării tuturor problemelor cu care se confruntă categoria noastră profesională şi într-o ultimă încercare de a da eficienţă dialogului social, solicităm factorilor decidenţi să organizeze, de urgenţă, o întrevedere cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi sindicale constituite la nivelul profesiei, în cadrul cărora să fie dezbătute, identificate şi luate măsuri concrete pentru soluţionarea următoarelor probleme:
1. Eliminarea inechităţilor salariale la nivelul autorităţii judecătoreşti prin acordarea în procent integral a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate şi conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA Bucureşti şi CA Târgu-Mureş;
2. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie, Capitolul II, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;
3. Exceptarea indemnizaţiei de hrană de la calculul procentului de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017 în care trebuie să se încadreze ordonatorii de credite care au calitatea de angajatori pentru categoria noastră profesională;
4. Identificarea unei soluţii legislative şi financiare pentru plata orelor suplimentare efectuate de către personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
5. Iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
6. Înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune, etc.;
7. Redimensionarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca si alţi indicatori sau particularităţi;
8. Dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punct de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerinţe minime:
a) asigurarea condiţiilor de spaţiu în conformitate cu normele legale de sănătate publică;
b) amenajarea ergonomică a locului de muncă;
c) asigurarea condiţiilor de mediu în spaţiile de lucru – iluminat, microclimat, o temperatură optimă în spaţiile destinate activităţii, aerisire, igienizare periodică, cel puţin o dată la 2 ani;
d) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă, acolo unde este cazul (vestiare, grupuri sanitare, cantine, locuri special amenajate pentru fumători, etc.), astfel încât acestea să asigure condiţii corespunzătoare conform reglementărilor europene obligatorii în domeniu;
9. Excluderea categoriei noastre profesionale dintre categoriile ce fac obiectul legilor prin care se solicită abrogarea pensiilor speciale sau identificarea unei soluţii legislative pentru acordarea pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate pe baza principiului contributivităţii şi recunoaşterea desfăşurării activităţii în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
În viitor, în vederea informării corecte a opiniei publice şi pentru a nu duce în derizoriu categoria profesională pe care o reprezentăm, vă stăm la dispoziţie şi vă putem oferi informaţii obiective, pertinente şi documentate despre orice subiect legat de profesia de grefier sau sistemul judiciar”, se arată în comunicatul de presă transmis de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. (Z.U.)
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy