În România, doar 3 din 10 bolnavi de cancer au posibilitatea să facă radioterapie
Celor mai mulţi dintre bolnavii de cancer le este refuzată ultima şansă la viaţă, în România. Doar trei din zece români care au nevoie de radioterapie beneficiază de acest tratament. Avem cele mai puţine aparate din UE. În timp ce media europeană este de cinci aparate la un milion de locuitori, la noi există unul la un milion, incluzându-le aici şi pe cele din sistemul la privat.
„Avem în mod optim în tratament undeva între 200-220 de pacienţi zilnic. E o uzină, ştiu, da şi din păcate lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ne-am dori. Iradiem aproximativ 30% din pacienţi care au indicaţie de radioterapie, dar ce facem cu cei 70% din pacienţi care nu ajung niciodată la radioterapie? Dacă ne-am permite să glumim, nu e cazul cu o chestiune atât de serioasă, am putea să spunem că nu e nicio problemă, se tratează toţi la Viena sau la Istanbul. Ceea ce evident nu este adevărat”, spune dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti.
Programul naţional de oncologie primeşte cele mai multe fonduri de la Casă. Anul trecut o treime din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost mers în acest program şi doar 11% în radioterapiei.
– 4.351.000.000 bugetul CNAS alocat programelor de sănătate
– 1.560.000.000 bugetul alocat de CNAS pentru programul naţional de oncologie
– 183.000.000 bugetul alocat de CNAS pentru radioterapie
„Toată lumea cere molecule. „Vreau să fac tratament cu ultimele substanţe”. Foarte rar se întâmplă ca pacienţii să spună vreau să fiu iradiat în cele mai bune condiţii posibile. Dacă în ceea ce priveşte citostaticele lucrurile decurg oarecum mai simplu, da. Le cumpără cineva, le distribuie (…) În ceea ce priveşte radioterapia e nevoie de mai mulţi paşi – anumite clădiri (…) şi mai ales de pregătirea personalului de specialitate”, adaugă dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti.
Medicii spun că ideal ar fi ca în fiecare judeţ să existe câte un centru de radioterapie. Dar până va ajunge România la acest nivel, bolnavii de cancer se descurcă fiecare cum poate.
„Şedinţa de radioterapie e ultimul pas pe care îl mai faci. (…) Am garanţii că dacă fac aceasta radioterapie (…) am şanse ca după 10-15 ani să mai fac un cancer”, spune un pacient oncologic.
Privatul nu poate nici el să facă faţă cererilor.
„Cel puţin în zona Dobrogea (…) nu există niciun aparat de radioterapie care să ofere tratamentul bolnavilor. În cazul clinicii noastre, pentru o consultaţie iniţială de radioterapie, un pacient oncologic aşteaptă până în luna aprilie, în prezent, iar din momentul în care acesta beneficiază de consultaţia iniţială, în termen de 5 zile poate începe tratamentul radioterapeutic”, afirmă Lucia Elena Enciu, fizician medical clinică privată.
„În momentul de faţă, putem estima aşa că avem un aparat de radioterapie la un milion de locuitori, iar media europeană, minim vorbind, este undeva la 5 aparate la un milion de locuitori”, mai spuen dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti.
Planuri de creştere a numărului de aparate de radioterapie există, dar deocamdată doar pe hârtie. Există un proiect al Băncii Mondiale încă din decembrie 2013 care îşi propune să doteze 8 centre de radioterapie din ţară cu aparatură în valoare de 38 de milioane de euro.
Şi Ministerul Sănătăţii are propriile sale proiecte. La Spitalul Universitar din Bucureşti se încearcă încă de mai bine de 5 ani ridicarea unui centru de radioterapie, pentru care au fost alocaţi prin Hotărâre de Guvern 30 de milioane de euro. Banii, încă, aşteaptă să fie folosiţi.
„Putem să spunem că suntem la finalizarea acestui proiect în ceea ce priveşte construcţia şi dotarea unui buncăr de radioterapie pentru bolnavii cu diferite afecţiuni oncologice care necesită radioterapie. Pentru că spitalul nostru este unul multidisciplinar este foarte benefic pentru pacienţi să înceapă tot tratamentul oncologic în cadrul spitalului, adică să nu fie nevoie să meargă într-un alt spital să facă radioterapie dacă diagnosticul oncologic presupune această formă de tratament”, spune dr. Adriana Nica, manager Spitalul Universitar.
Zona pentru ridicarea noului centru de radioterapie a fost delimitată de acum 5 ani.
„După finalizarea şi verificarea întregului proiect tehnic, cred că undeva în luna martie putem să urcăm în sistemul electronic de achiziţie publică acest caiet de sarcini. De la semnarea contractului şi până la finalizare, termenul nu poate să depăşească doi ani”, adaugă dr. Adriana Nica, manager Spitalul Universitar.
Cei mai mulţi dintre pacienţii oncologici nu pot aştepta. Fiecare zi fără tratament înseamnă o zi pierdută în lupta cu boala.
„Din studiile efectuate până în prezent cu cât începi mai repede radioterapia cu atât este mai bine din punct de vedere radioterapeutic pentru fiecare pacient în parte, indiferent de tipul de neoplasm pe care îl are”, spune Lucia Elena Enciu, fizician medical clinică privată.
„Câteodată aşteaptă foarte mult şi aşteaptă mult, dacă e să gândim în perspectivă oncologică – din momentul în care sunt într-un stadiu curabil al bolii, până în momentul în care radioterapia, că de radioterapie discutăm, devine paleativă sau simptomatică”, adaugă dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti. (Z.U.)
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă