Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

SNMF: Medicina de familie este în prag de colaps. Buget ”de supraviețuire” și în 2019, alocat cabinetelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Medicii de familie din România îşi exprimă public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, „fapt care aruncă medicina de familie în criză”, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, de conducerea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

Potrivit sursei citate, cabinetelor medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu 17 la sută mai mare faţă de 2017, creştere care a dus doar la „supravieţuirea” cabinetelor.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„În condiţiile în care personalul medical (medici şi asistenţi medicali) din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au aşteptat o reparaţie a acestor inechităţi. S-a sperat că guvernanţii vor dispune măsurile reparatorii promise cu ocazia rectificării bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiară pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi să asigure funcţionarea cabinetelor de medicină de familie în condiţiile în care nu s-au putut asigura creşteri salariale pentru angajaţi (asistenţi medicali şi alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar şi nu s-au putut face investiţii”, se arată în comunicat.

Conducerea SNMF a adăugat că în proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de 6 la sută faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie.

„Argumentele noastre care demonstrează necesitatea echilibrului în sistemul medical şi implicit necesitatea creşterii finanţării in asistenţa medicală primară, nu au determinat reacţiile fireşti în rândul unor decidenţi preocupaţi de starea de sănătate a populaţiei şi de accesul la servicii medicale. Prin subfinanţarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existenţa acestui sector medical şi implicit pacienţii, motiv pentru care ne aflăm în situaţia de a căuta soluţii alternative pentru asigurarea supravieţuirii cabinetelor”, mai precizează comunicatul de presă.

Conducerea SNMF şi-a exprimat speranţa că Guvernul şi Parlamentul vor înţelege că au „obligaţia” de a asigura sănătatea populaţiei şi accesul la servicii de sănătate.

„Sperăm că ne vor susţine solicitările prin iniţierea şi susţinerea unui amendament pentru creşterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înţeleg importanţa sectorului de asistenţă medicală primară. Considerăm că interesul pacienţilor şi dreptul la o practică medicală eficientă sunt motivaţii serioase care vor depăşi barierele administrative şi politice”, se subliniază în comunicatul de presă semnat de preşedintele SNMF, medicul Dina Mergeani.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea