Se confirmă DEZASTRUL BUGETAR. Deficiul se apropie de 3% din PIB
Potrivit datelor publicate de Ministerului Finanţelor, bugetul general consolidat a încheiat anul trecut cu un deficit de 27,3 miliarde lei (5,85 miliarde euro), 2,88% din Produsul Intern Brut (PIB). Acesta se află sub ţinta anuală stabilită de 2,97% din PIB.
În 2017, deficitul bugetar a fost de 24,3 miliarde lei, respectiv 2,88% din PIB.
Bugetul general consolidat s-a încheiat, în primele 11 ale anului trecut, cu un deficit de 26 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, de aproape trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
În 2018, veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 295,1 miliarde lei, reprezentând 31,1% din PIB, comparativ cu 29,4% din PIB în 2017, scrie News.ro.
Procentual, veniturile au fost cu 17,2% mai mari, în termeni nominali, faţă de anul trecut. Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+36,8%).
Începând cu luna mai 2018, se constată o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, astfel, acestea au crescut cu 11,3% faţă de realizările anului 2017, ajungând la o valoare de 59,6 miliarde lei pe întreg anul 2018. Veniturile din accize au fost în sumă de 28,5 miliarde lei (3% din PIB) cu 7,2% mai mari comparativ cu anul precedent.
De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 2% faţă de 2017, iar încasările din veniturile nefiscale au crescut cu 24%, influenţate pozitiv de încasările din dividende.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt 27,1 miliarde lei, fiind cu 57,8% mai mari faţă de anul 2017.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 322,4 miliarde lei, cu 16,8% mai mari faţă de anul precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 23,7% mai mari faţă de anul 2017, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,8% faţă anul precedent.
”Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare. Subvenţiile sunt mai mari cu 7,6% faţă de anul 2017, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,7%”, se arată în comunicat.
Dobânzile sunt cu 27,8% mai mari faţă de anul trecut, reprezentând 1,4% din PIB, întrucât în luna octombrie 2018 s-a înregistrat un vârf de plată al dobânzilor, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 9,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 34,2 miliarde lei, cu 27,9% mai mari faţă de anul 2017.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Ciolacu s-a ținut de cuvânt pentru că și-a tatuat pe mâna textul ”Nu se mărește TVA-ul!”, dar era de preferat să scrie: ”Reindustrializez România!”
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Ciolacu s-a ținut de cuvânt pentru că și-a tatuat pe mâna textul ”Nu se mărește TVA-ul!”, dar era de preferat să scrie: ”Reindustrializez România!” Dragoș Damian, directorul Terapia Cluj, într-o postare pe facebook, mennționează că l-ar fi apreciat mai mult pe premierul Ciolacu, dacă în loc de ”Nu se mărește […]